Leonidas Konstantakos, manie, Seneca, stoic, stoicism

Mânia și emoțiile premergătoare


de Leonidas Konstantakos
Pentru Seneca, numai înțelegând ceea ce este mânia o putem evita sau găsi o terapie potrivită. Asta înseamnă că mânia poate fi într-adevăr evitată. În Despre mânie, Seneca propune un punct de vedere cognitiv stoic asupra mâniei care consistă dintr-o serie de pași mentali și fizici sau însușiri necesare pentru încadrarea în definiție. Aspectele cognitive care definesc emoția sunt sub controlul nostru. Mânia, pentru Seneca (și punctul său de vedere este reprezentativ pentru ortodoxia stoică) este un fel de dorință – dorința de a se răzbuna pentru o nedreptate (percepută). Mai mult, mânia implică diferite fenomene mentale și fizice (phantasiai, impresii în limbajul stoic) și credințe sau judecăți despre aceste fenomene. Să începem deci cu definiția pentru pathe, emoții, așa cum reiese din tradiția filosofică a lui Seneca.
Al treilea scolarh al Porticului, Chrysippos sistematizase următoarele criterii ce trebuie îndeplinite pentru ca o formă de judecată de acest fel să fie considerată drept emoție, pathos: 1) trebuie să afirme că ceva este bun sau rău; 2) trebuie să fie formată recent; 3) trebuie să fie falsă; 4) stârnește un impuls excesiv (Gould, 191). Aici impulsul excesiv înseamnă că este irațională – excesivă și nesupusă dictatelor rațiunii (1). Conform acestui criteriu, când suntem sub stăpânirea unei tulburări sufletești mai întâi avem impresia, ca să spun așa, că am recepționat un pumn în figură. Este posibil să experimentăm răspunsuri psihosomatice (apariția rapidă de sentimente intense, accelerarea pulsului, etc.) datorite impresiei inițiale care este involuntară: percepția senzorială a loviturii și răspunsurile care survin în corp. Ceea ce se întâmplă mai apoi în cazul mâniei este acceptarea impresiei ca aceasta reprezintă o insultă nemeritată (2) și că este firesc să căutăm răzbunarea pentru răul astfel perceput. Aceasta conduce (dar nu este încă) la mânie. Mânia se manifestă atunci când aceste judecăți nu se mai supun rațiunii – adică, atunci când ele incită impulsuri excesive care nu mai pot fi controlate. Conform definiției stoice mânia este întotdeauna excesivă și dăunătoare.
Este util să facem apel la Seneca pentru că asta ne permite să conștientizăm emoțiile premergătoare care ne conduc la judecăți false și la mânie, dacă sunt lăsate să scape de sub control. Seneca descrie pașii către mânie în Cartea a doua. Prima parte a unei emoții, sau emoția premergătoare, este ceea ce mai târziu a ajuns să fie privită de creștinii alexandrini drept propatheiai. Acestea sunt răspunsuri psihosomatice involuntare care nu sunt sub controlul nostru. Referitor la mânie, această phantasia inițială este, la Seneca, doar „primul șoc mental produs de impresia unei jigniri”. Emoția premergătoare, impresia (nu judecata) că ni s-a făcut rău, nu este mânie deoarece nu antrenează încă de la sine judecățile ulterioare. Rațiunea nu le poate depăși, deși Seneca sugerează că „probabil forța lor poate fi diminuată dacă ne obișnuim cu ele și ne veghem constant”. Probabil că nu ne putem abține să considerăm unele lucruri drept groaznice (de exemplu, violența fizică) iar altele drept bune (de exemplu, răzbunarea), dar în calitate de agenți raționali putem decide dacă să admitem sau nu aceste reprezentări. În termeni moderni, abordarea lui Seneca ne permite să realizăm că sentimentul de mânie ne încearcă fără ca să fi trăit în mod necesar starea de mânie. Înțelegând răspunsurile noastre psihosomatice involuntare și înțelegând că nu este în mod necesar o situație în care am fost insultați, sau cel puțin că nu este cazul potrivit pentru răzbunare, nu e nevoie să trăim aceste emoții destructive și negative (3). Confundăm adesea aceste răspunsuri inițiale cu emoțiile și credem că trebuie, sau că este potrivit, să acționăm într-un anumită manieră.
Un exemplu elocvent poate fi împrumutat dintr-o istorie psihologică populară, James și ursul, pentru a facilita înțelegerea conceptului stoic de propatheiai.Dacă lui James i s-ar cere să explice cum se simte când este îndrăgostit, el ar face o descriere a răspunsurilor sale psihosomatice: ți se înmoaie picioarele, începe să-ți tremure mâinile, te ia amețeala, te faci alb la față, ți se blochează mintea, etc. Iar dacă lui James i s-ar cere să explice cum se simte când este îngrozit lista cu reacțiile sale psihosomatice ar putea fi identică, sau s-ar suprapune în mod semnificativ. Dar atunci când James plimbându-se prin pădure se trezește în mod neașteptat față în față cu un urs furios nu este nicio îndoială pe care dintre aceste emoții precedente o trăiește în ciuda similarităților trăirilor. Judecățile referitoare la aceste impresii (respectiv că a fi schilodit de un urs este o nenorocire și că este normal să fii îngrozit) sunt cele care conduc la starea de groază (4). Impresia inițială în fața ursului furios și răspunsurile psihosomatice care o însoțesc sunt involuntare, dar judecățile care conduc la acea emoție nu sunt. În mod similar, atunci când Seneca se confruntă cu o impresie supărătoare (o insultă, o calomnie sau, pentru a păstra expresia, un pumn în figură) acesta are sentimente de mânie (care sunt inevitabile) și totuși înțelege că aceste sentimente nu sunt încă mânia. Poate să cugete că nu se întâmplă nimic (datorită axiologiei sale stoice) și nu trebuie mai apoi să depășească credința că răzbunarea este justificată. De asemenea, nu e nicio șansă ca aceste judecăți să fie aplicate cu excesivitate sau să nu se supună rațiunii și prin urmare Seneca nu va simți pathos-ul mâniei. Modelul stoic este folositor și plauzibil pentru oricine este amenințat de a deveni mânios și poate asigura o terapie emoțională pentru aceia care nu acceptă adiaphora – doctrina axiologică stoică referitoare la indiferența în fața lucrurilor exterioare (5).
Bibliografie
Gould, J. (1970). Filosofia lui Chrysippos. Albany: State University of New York Press.
Seneca. Despre mânie.
Note
(1) În ciuda accentului pus în ultimii ani pe explicația stoică a emoției este important să notăm că persoana care suferă nu este vindecată atunci când emoția trece fie datorită timpului (2) fie pentru că nu mai este excesivă (4). Persoana care suferă poate încă să creadă în mod eronat în existența binelui sau a răului, în prezent sau în perspectivă, și aceasta este eroarea fundamentală, mai degrabă decât orice rău pe care emoția poate să-l cauzeze. Mai mult, persoana care suferă poate avea convingerea falsă că este normal să fie entuziasmată, supărată sau întristată. Aceste false convingeri, precum și extirparea lor, sunt problemele fundamentale. Stoicii susțin că tocmai acesta este momentul pentru terapia lor cognitivă – după ce impulsul a fost redus de la stadiul de emoție la cel de simplă convingere falsă, referitoare la prezența sau perspectivă binelui sau răului, și după judecata privitoare la corectitudinea emoției.
(2) Prin „insultă” înțeleg să consider aici o atingere, ceva rău care s-a întâmplat. Aceasta este prima dintre convingerile false din punct de vedere stoic. Conform axiologiei stoice (unde numai viciul propriu al persoanei care acționează este răul prezent), aceasta este o judecată greșită.
(3) Sau oricare dintre pathe, care prin definiție implică o credință falsă.
(4) Cele două nu trebuie să coincidă, de exemplu, pădurarul poate avea credința (falsă) că a fi schilodit de un urs este o nenorocire, dar poate să nu aibă mai apoi credința (falsă) că este momentul potrivit să fie îngrozit.
(5) Și anume, aceia care cred că nu este cazul, că nu se află în prezența niciunui rău – sau și mai simplu, aceia care cred, de exemplu, că a încasa o lovitură este un rău prezent. Ei cred asta dar realizează că nu e cazul, că nu trebuie să acționeze într-o anumită manieră (să caute răzbunarea). Mai mult, cei care nu sunt stoici pot accepta că emoțiile preliminare nu sunt încă mânia și conduc la pathos-ul mâniei numai dacă acceptă impresiile. 
Leonidas Konstantakos a devenit profesor de „educație specială” după stagiul militar; el este titular al unui master în arte liberale de la Florida International University, la care se adaugă filosofia ca preocupare în timpul liber.
Traducerea realizată după textul original din limba engleză de Constantin. Toate drepturile aparțin autorului articolului.