Musonius Rufus, Texte stoice originale

Gaius Musonius Rufus: Discursuri, Discursul III

III. Din discursurile lui Musonius în care se arată că și femeile ar trebui să studieze filosofia (1)

Atunci când cineva l-a întrebat dacă și femeile ar trebui să studieze filosofia, el a ținut un discurs aprobator pe tema aceasta cam în felul următor. Femeile, la fel ca și bărbații, au primit de la zei darul gândirii, dar pe care cu toții îl folosim în relațiile nostre cu ceilalți și cu care judecăm dacă un lucru este bun sau rău, corect sau greșit. De asemenea, femeia are aceleași simțuri ca și bărbatul și anume vederea, auzul, mirosul și celelalte. La fel, amândoi au aceeași constituție fizică și niciunul nu are nimic mai mult decât celălalt. Mai mult, nu numai bărbații ci și femeile au o înclinație naturală către virtute precum și capacitatea să o dobândească și este în firea femeilor, nu mai puțin decît în cea a bărbaților, să fie mulțumite de faptele bune și drepte și să le respingă pe cele opuse acestora.

Dacă acestea sunt adevărate, oare prin ce raționament ar fi potrivit pentru bărbați să cerceteze și să afle cum pot duce o viață bună, ceea ce este exact studiul filosofiei, dar nepotrivit pentru femei ? Să fie oare potrivit pentru bărbați să fie buni dar nu și pentru femei ? Să examinăm așadar în detaliu care sunt calitățile ce se cuvin să le aibă o femeie pentru a duce o viață bună și vom vedea cum fiecare dintre ele poate fi dobândită cel mai ușor prin studiul filosofiei.

În primul rând, o femeie trebuie să fie o bună stăpână; adică să țină o bună socoteală a tot ce e legat de bunăstarea casei și să fie capabilă să dirijeze sclavii. În opinia mea, tocmai acestea ar fi calitățile prezente în femeia care studiază filosofia, deoarece în mod evident fiecare dintre ele face parte din viață și filosofia nu este nimic altceva decât știința despre viață, iar filosoful, așa după cum a spus Socrate, citându-l pe Homer, caută mereu tocmai aceasta: „ce se lucrează în casa ta, binele sau răul.” Dar mai presus de toate o femeie trebuie să fie castă și să dea dovadă de stăpânire de sine; vreau să spun că ea trebuie să fie curată în ceea ce privește relațiile ilegitime, să practice înfrânarea în celelalte plăceri și să nu fie sclava dorinței; să nu fie gâlcevitoare, nici cheltuitoare cu banii și nici extravagantă în felul cum se îmbracă. Acestea să fie lucrările unei femei virtuoase și acestora aș adăuga încă câteva: să-și țină cumpătul, fără să se lase copleșită de necazuri și să-și stăpânească emoțiile de orice fel.

Și fiindcă acestea sunt lucrurile pe care învățăturile filosofice le transmit, persoana care și le-a însușit și le practică ar dobândi, îmi pare, un caracter bine ordonat și cuviincios, fie ea bărbat sau femeie. Ei bine, cam atât despre stăpânirea de sine. În ceea ce privește spiritul de dreptate, oare femeia care studiază filosofia nu ar fi corectă sau nu ar fi o parteneră de viață ireproșabilă, o soață înțelegătoare, o apărătoare neobosită a soțului și a copiilor sau nu ar fi oare cu totul lipsită de lăcomie și aroganță ? Și cine altcineva decât femeia instruită în filosofie – și ar fi cu siguranță cea mai potrivită dacă într-adevăr și-a însușit învățătura – ar fi dispusă să privească facerea unei nedreptăți ca pe un rău mai mare decât suferirea ei (cu atât mai rău cu cât este mai josnică) și să considere propria nedreptățirea mai bună decât câștigarea unui avantaj nedrept ? Mai mult, cine altcineva decât ea și-ar iubi copiii mai mult decât propria viață ? Ce femeie ar fi mai dreaptă decât una ca aceasta ?

Acum, în ceea ce privește curajul, este de așteptat cu siguranță ca femeia educată să fie mai curajoasă decât cea needucată iar cea care a studiat filosofia mai curajoasă decât cea care nu a studiat filosofia; deci, ea nu se va supune la nimic rușinos din frică de moarte sau de a înfrunta greutăți și nu va fi intimidată de nimeni oricare i-ar fi rangul, puterea sau averea, nici chiar de un tiran. Într-adevăr, plină de sentimente nobile, ea va gândi că viața nu e un bun și că moartea nu e un rău; în același chip, nu va evita greutățile și niciodată, nici măcar pentru o singură clipă, nu va căuta ușurința și confortul, astfel încât o așa femeie va fi probabil plină de vigoare și puternică în fața suferințelor, gata să-și hranească copiii la sân, să-și ajute soțul cu propriile ei mâini și dispusă să „facă munci pe care unii le-ar considera demne de sclavi”.

Oare o astfel de femeie nu ar fi de mare ajutor bărbatului cu care s-a căsătorit, o podoabă a familie și un bun exemplu pentru toți cei ce o cunosc? Firește că da. Vă asigur însă că se vor găsi unii care să spună că femeile care se asociază cu filosofii sunt fără doar și poate arogante și necuviincioase și că neglijând gospodăria, căută compania oamenilor de litere, țin discursuri și ajung să vorbescă ca sofiștii, analizând silogisme, atunci când ar trebui să stea acasă și să țeasă. În această privință, nu trebuie să ne așteptăm ca femeile care studiază filosofia să se eschiveze de la sarcinile ce le revin pentru a flecări mai mult decât bărbații; sunt de părere, totuși, că aceste discuții se vor purta din motive practice.

Căci, după cum nu e nici un merit în cunoașterea medicinei dacă nu contribuie la vindecarea trupului bolnav, tot așa, un filosof care cunoaște sau predă înțelepciunea nu este de nici un folos, dacă nu contribuie la vindecarea sufletului omului, adică la dobândirea virtuții. Mai înainte de toate, se cuvine să examinăm doctrina pe care credem că ar trebui să o urmeze femeile care studiază filosofia; se vedem dacă studiul care prezintă modestia drept cel mai mare bine, le poate face încrezute, dacă ghidul către stăpânirea de sine le deprinde cu neglijența, dacă ceea ce descrie lipsa de temperanță drept cel mai mare rău nu le învață cumpătarea sau dacă ceea ce recomandă buna gospodărire drept o virtute nu le îmboldește să se îngrijească de casă. În sfârșit, filosofia îndeamnă femeia să lucreze cu propriile sale mâini și să trăiască mulțumită cu lotul ei.

Note

  1. Stoicii, în ansamblu, erau partizanii studiului filosofiei de către femei. Vezi Lactantius Inst. Div. III, 25.

Traducere din limba engleză după Lutz, Cora E., Musonius Rufus, the Roman Socrates, publicată în 1947 în colecția Yale Classical Studies, volumul X, paginile 3-147. Lucrarea este în domeniul public. Traducere realizată de ForumStoic