IV. Din discursurile lui Musonius: în care se arată că fetele ar trebui să primescă aceeași educație ca și băieții

Odată când s-a pus întrebarea dacă trebuie sau nu, ca fii și fiicele să primească aceeași educație, el a făcut observația că dresorii de câini sau cai nu fac nici o distincție la antrenament între animalele de sex feminin și cele de sex masculin; astfel cățelușele sunt învățate să vâneze la fel ca și cățelușii și nu este nici o diferență între pregătirea mânzelor și cea al mânjilor, atunci când sunt antrenați să facă munca unui cal.

Cu toate acestea, în cazul omului, s-ar părea că se simte nevoia practicării unei educații sau a unui antrenament special pentru băieți diferit față de fete, ca și cum nu ar fi în esență aceleași virtuți care ar trebuie sădite și în unii și în ceilalți, în bărbați și în femei, sau ca și cum ar fi fost posibil să se ajungă la aceleași virtuți, nu prin aceeași, ci prin instrucții diferite. Și totuși, este ușor de observat că nu există un set de virtuți pentru bărbați și un altul pentru femei.

În primul rând, bărbatul, la fel ca și femeia, trebuie să posede o judecată bună, căci vă întreb la ce e bun un bărbat nesăbuit sau o femeie nechibzuită? Apoi, este esențial pentru amândoi să trăiască moral, în spiritul dreptății, deoarece bărbatul care nu este corect nu ar fi un bun cetățean și femeia nu s-ar ocupa bine de gospodărie dacă nu ar acționa cum trebuie; iar dacă ea este nedreaptă, își va nedreptăți soțul întocmai ca în povestea Eriphylei. (1)

Mai mult, este drept ca o femeie căsătorită să fie credincioasă soțului ei și așa ar trebui să fie și bărbatul; în orice caz, legea prevede aceeași pedeapsă și pentru cel care comite adulter și pentru cea prinsă în adulter. Lăcomia, beția și celelalte vicii asemănătoare, adică viciile care vin din excese și îi fac de rușine pe cei ce se fac vinovați de ele, ne demonstrează cât de folositoare este stăpânirea de sine pentru orice om, bărbat sau femeie; căci stăpânirea de sine este singura cale de a scăpa de rușine; altă cale nu există.

Sau poate că s-ar găsi cineva care să spună despre curaj că este o virtute potrivită numai pentru bărbați. Numai că nu este așa.(2) Pentru că și femeia vrednică trebuie să dea dovadă de curaj și să fie cu totul lipsită de lașitate, astfel încât ea să nu ezite nici în fața greutăților, nici în fața fricii; căci dacă ar putea fi constrânsă să cedeze la ceva rușinos prin amenințări sau prin forță, cum se va putea susține că posedă stăpânire de sine? Ba chiar mai mult, este necesar ca femeile să poată respinge orice atac, exceptând desigur situația când sunt dispuse să apară mai lașe decât găinile și alte păsări care se lupta cu creaturi mult mai mari decât ele ca să-și apere puii. Așadar, cum să spunem că femeile nu au nevoie de curaj? De altfel, amazoanele au demonstrat cu armele în mâini forța de luptă a femeilor învingând în război nenumărate triburi(3). Deci dacă ceva din această bravură le lipsește unor femei, aceasta se întâmplă din cauză că nu se folosesc de ea sau din lipsă de practică mai degrabă decât că nu sunt înzestrate cu curaj.

Apoi, dacă bărbații și femeile se nasc cu aceleași virtuți, același tip de instrucție și educație trebuie, în mod necesar, să fie potrivit atât pentru bărbați cât și pentru femei. Căci pentru a face să crească într-un animal sau într-o plantă virtuțile care le sunt naturale trebuie să le acordăm grija cuvenită firii lor. Oare nu este adevărat că pentru a ști să cânte la flaut ca să-și câștige traiul atunci când e nevoie, un bărbat ori o femeie ar trebui să primească amândoi exact aceeași pregătire aprofundată în muzică; sau la fel pentru a ști să cânte la harpă?

Ei bine atunci, dacă amândoi au nevoie de virtutea ce le este firescă oamenilor, adică amândoi au nevoie de o judecată sănătoasă, de stăpânire de sine, de curaj și spirit de justiție, unul nu mai puțin decât celălalt, oare nu îi vom învăța în același fel arta prin care un om devine bun? Firește că da, asta trebuie să facem și nimic altceva.

Poate că aici unii vor spune: „vrei ca bărbații să învețe să țeasă ca femeile și femeile să se lupte ca bărbații?” Nu, asta nu o cer. Dar vreau într-adevăr ca sarcinile să fie atribuite potrivit cu natura fiecăruia, deoarece în neamul omenesc bărbații au o constituție mai puternică iar femeile una mai slabă; astfel, sarcinile mai grele ar trebui să fie atribuite celor mai puternici iar cele mai ușoare celor mai slabi. Așa de pildă, țesutul și munca din casă ar fi mai potrivite pentru femei decât pentru bărbați, în timp ce exercițiile de luptă și munca fizică din afara casei ar fi mai potrivite pentru bărbați.

Ocazional, când nevoile, împrejurările sau vigoarea oamenilor justifică astfel de acțiuni, unii bărbați ar fi mai nimeriți totuși să se ocupe de anumite sarcini mai ușoare care în general sunt considerate drept muncă potrivită pentru femei și în mod asemănător unele femei ar putea să preia sarcini mai grele care par mai potrivite pentru bărbați. Căci sunt înclinat să cred că toate sarcinile omenești sunt o obligație comună și sunt comune bărbaților și femeilor, și nici una nu revine în mod necesar, fie unuia, fie altuia în mod exclusiv, ci unele ocupații sunt mai potrivite naturii unuia și altele celuilalt, și din acest motiv unele se cheamă muncă de bărbați și altele muncă de femei. Dar indiferent de sarcină, dacă aceasta se raportează la virtute, s-ar putea spune corect că este în mod egal potrivită naturii amândurora, în măsura în care suntem de acord că virtuțile nu sunt în nici un caz mai potrivite pentru unul mai mult decât pentru celălalt.

Prin urmare susțin în mod rezonabil că lucrurile care se raportează la virtute ar trebui să fie predate atât bărbaților cât și femeilor; și în plus, că din fragedă vârstă ar trebui să fie învățați ce e bine și ce e rău, și că acestea sunt identice pentru amândoi; și ce e util și ce e vătămător, și că trebuie să facă asta și nu altceva. Prin această pregătire se dezvoltă înțelegerea în aceia care învață, în același fel pentru băieți și fete, fără nici o diferență. Apoi trebuie să le fie sădite sentimente de rușine față de tot ce e josnic. Când aceste două calități au fost sădite în ei, fie bărbat ori femeie, vor fi inevitabil stăpâni pe sine. Și cel mai important, copilul care este instruit corespunzător, fie băiat sau fată,  trebuie să fie obișnuit să îndure greutățile, să nu se teamă de moarte, să nu se lase descurajat în fața oricărei nenorociri; pe scurt, trebuie să fie obișnuit cu orice situație care necesită curaj.

Acum, curajul, după cum s-a demonstrat mai sus, ar trebui să fie prezent și în femei. Mai ales pentru a evita egoismul și a avea un mare respect pentru cinste, și, om fiind, pentru a-și dori să ajute și să nu-și dorească să facă rău semenilor săi, căci aceasta este cea mai nobilă lecție, și îi face pe aceia care o învață corecți. Care este motivul pentru care un bărbat ar fi mai potrivit să învețe asta? Cu siguranță, dacă este potrivit pentru femei să fie corecte, atunci este necesar pentru ambii să învețe aceleași lecții care sunt potrivite caracterului fiecăruia în cel mai înalt grad și mai presus de orice. Dacă se întâmplă ca un bărbat să știe ceva despre un meșteșug anume și o femeie să nu știe sau dimpotrivă ea să știe ceva și el nu, asta sugerează că nu trebuie făcută nici o diferență în educația fiecăruia dintre ei. Dar în ceea ce privește lucrurile cele mai importante fie ca nici unul să nu cunoască ceva fără celălalt, ci ei să cunoască aceleași lucruri.

Dacă mă întrebați ce doctrină produce o asemenea educație, vă voi răspunde că așa cum fără filosofie nici un bărbat nu va fi educat cum se cuvine, la fel nu ar fi nici o femeie. Nu vreau să spun că femeile ar trebui să dobândească abilități tehnice și agerime excesivă în argumentație. Ar fi cu totul de prisos deoarece ele vor folosi filosofia pentru scopuri care țin de viața lor ca femei. Chiar și la bărbați nu prețuiesc această realizare prea mult. Îi îndemn numai să dobândească prin filosofie bunătatea în conduită și noblețea de caracter. De vreme ce, la drept vorbind, filosofia e un exercițiu în noblețea de caracter și nimic altceva.

Note

1. Povestea Eriphylei, care și-a trădat soțul, pe Amphiaraus, de dragul unui colier, era citată în mod obișnuit de filosofii stoici și cinici drept exemplul suprem de trădare. Vezi Epictet, Disc. II, 22, 32.
2. Cuvântul grecesc pentru curaj (ανδρεία) înseamnă bărbăție. Se pare că încercarea lui Musonius de a justifica aplicarea sa în cazul femeilor nu este doar retorică deoarece Plutarh în lucrarea sa despre Vitejia femeilor (Scrieri morale III) evită în mod constant utilizarea cuvântului și este obligat să folosească cuvântul generic pentru virtute (ἀρετή).
3. O posibilă referire la un pasaj din Platon, Legile VII.

Traducere din limba engleză după Lutz, Cora E., Musonius Rufus, the Roman Socrates, publicată în 1947 în colecția Yale Classical Studies, volumul X, paginile 3-147. Lucrarea este în domeniul public. Traducere realizată de ForumStoic