Scrisori către Lucilius, Seneca, stoicism, Texte stoice originale

Lucius Annaeus Seneca: Scrisori către Lucilius, Scrisoarea V

Despre ostentație și adevărata filosofie. Despre teamă și speranță.

Sunt de acord cu tine și mă bucur că lași totul pentru a te dedica cu încăpățânare studiului și te străduiești, zi de zi, să devii un om mai bun. Te sfătuiesc să continui în felul acesta, mai mult, te implor. Vezi însă să nu faci precum cei ce sunt interesați nu atât să progreseze în înțelepciune, cât să atragă atenția asupra lor. Nimic din felul cum arăți și cum te porți să nu ducă la comentarii nedorite. Să nu afișezi o ținută respingătoare, cu părul în dezordine și barba neîngrijită, să nu declari război lucrurilor scumpe sau să te culci pur și simplu pe jos, în fine, să nu cauți să-ți faci un nume pe căile cele mai nefirești. Să fugi de toate acestea! Titlul de filosof, oricât de modest l-am purta, este și așa foarte puțin popular. Gândește-te atunci ce s-ar întâmpla dacă obiceiurile noastre ne-ar separa și mai mult de restul oamenilor. În sinea noastră să fim cu totul deosebiți, în exterior, însă, să fim ca toată lumea. Să nu purtăm haine dichisite, dar nici haine ponosite; să nu posedăm argintărie sau obiecte lucrate în aur, dar nici să nu credem că lipsa lor e o dovadă de cumpătare. Să avem o conduită mai bună decât aceea a mulțimii, dar nu contrară. Altminteri, îi vom îndepărta și ni-i vom înstrăina chiar pe cei pe care pretindem că vrem să îi îndreptăm. Mai mult, îi vom face pe cei ce ne admiră să nu ne mai imite deloc, de teamă că vor trebuie să ne imite în toate. Filosofia are ca principiu și stindard fraternitatea și iubirea de semeni. Dacă ne separăm de ceilalți oameni, contrazicem această deviză. Trebuie, deci, să avem grijă ca mijloacele prin care dorim să stârnim admirația pentru filosofie să nu fie absurde sau detestabile. Scopul nostru, după cum știi, este acela de a trăi conform naturii; or, este împotriva naturii să ne chinuim singuri trupul, să ne fie groază de cele mai elementare reguli de igienă, să fim murdari sau să preferăm mâncăruri, nu doar de proastă calitate, ci chiar respingătoare la vedere și la gust. La fel cum delicatesele sunt un semn de lux, tot astfel fuga de plăcerile obișnuite și puțin costisitoare ale mesei este un semn de nesăbuință. Filosofia ne îndeamnă la moderație, nu la penitență, iar moderația nu exclude un oarecare fast. Acesta este punctul de mijloc unde ar trebui să ne oprim: între virtutea perfectă și obiceiurile cetății, astfel încât toți oamenii privindu-ne cu admirație, să ne înțeleagă și să se regăsescă în noi. „Și atunci, nu-i nici o diferență între noi și lume?” Ba da, și încă una mare. Cei ce ne vor privi de aproape o vor remarca numaidecât și poftind în vizită la noi acasă, vor admira mai degrabă pe stăpânul ei decât lucrurile din interior. Căci omul ales se folosește de un tacâm obișnuit ca de argintărie și de argentărie ca de un tacâm obișnuit. Neputința de a suporta bogăția (1) este o dovadă de slăbiciune sufletească.
 
În plus, aș vrea să-ți împărtășesc ideea pe care am reținut-o astăzi citindu-l pe Hecaton, unul dintre ai noștri (2). El spune că stingerea dorințelor ne lecuiește și de frică. „Încetează frica, zice el, dacă încetează speranța.” Mă întrebi ce au în comun două lucruri atât de opuse? Ei bine, au, dragul meu Lucilius; deși în aparență par a fi în contradicție, în realitate sunt strâns legate. La fel cum același lanț îl leagă pe paznic de prizonierul său, tot astfel frica și speranța, atât de diferite în aparență, merg una după cealaltă: întâi speranța și apoi frica. Și nu mă miră că este așa, amândouă fiind vlăstarele incertitudinii, amândouă în așteptare, preocupate de ce se va întâmpla. Amândouă se nasc din neputința de a accepta prezentul și transferul gândurilor departe în viitor. Astfel, prevederea, unul dintre cele mai de preț bunuri ale omului, se preschimbă în rău. Animalele pământului fug atunci când văd pericolul și de-îndată ce pericolul este îndepărtat sunt lipsite de griji; noi, oamenii, ne temem pentru cele ce nu sunt, dar și pentru cele ce au fost. Și astfel, multe din binecuvântările noastre ajung să ne otrăvească viața; căci memoria ne readuce în minte frica trăită, iar prevederea le anticipează. Nimeni nu se satură de nenorocirile prezente.
 
Rămâi cu bine 

Note

  1. (n.t.) sau sărăcia
  2. un stoic

Traducerea a fost realizată de ForumStoic. Lucrarea este în domeniul public. Sursa articolului: https://fr.wikisource.org/wiki/Lettres_%C3%A0_Lucilius/Lettre_5 https://en.wikisource.org/wiki/Moral_letters_to_Lucilius/Letter_5