I. Din discursurile lui Musonius în care se arată că nu este nevoie să aduci multe argumente pentru a-ți demonstra punctul de vedere

Odată când a venit vorba despre dovezi și demonstraţii, asemenea acelora pe care începătorii ar trebuie să le înveţe de la profesorii lor de filosofie pentru a dobândi măiestrie în arta pe care o studiază, Musonius a spus că nu are nici un sens să demonstrezi fiecare subiect în parte cu argumente multe, ci mai degrabă cu argumente concludente şi limpezi. Tot așa cum medicul care prescrie mai multe medicamente pacienţilor săi este mai puţin lăudabil decât cel ce reuşeşte să-i vindece cu câteva, și filosoful care îi învaţă pe elevii săi să folosească multe argumente este mai puţin eficace decât cel ce îi conduce la țintă cu puţine argumente. La fel și elevul, cu cât este mai inteligent cu atât are nevoie de mai puţine dovezi şi aprobă mai repede argumentul în cauză, evident cu condiția ca argumentul să fie solid. Dimpotrivă, cei care au nevoie de dovezi la fiecare pas, chiar şi atunci când chestiunea este perfect limpede sau cer demonstrații lungi pentru lucruri care ar putea fi explicate pe scurt sunt lipsiți de logică și judecată.

Zeii, putem presupune, nu au nevoie de nici o demonstrație întrucât pentru ei nimic nu este nedeslușit sau lipsit de claritate și numai lucrurile neclare au nevoie de dovezi. Omul, în schimb, trebuie să cerceteze tot ceea ce nu este limpede și evident și să dezvăluie adevărul prin dovezi limpezi şi evidente. Acesta este scopul demonstrației. Să luăm de exemplu afirmația că plăcerea nu este un bun. La prima vedere nu am admite că este adevărată, deoarece de fapt găsim plăcerea atrăgătoare și bună. Dar pornind de la premisa general admisă că orice bun este dezirabil şi adăugând la acesta o a doua premisă, deopotrivă acceptată, că unele plăceri nu sunt de dorit, reuşim să dovedim că plăcerea nu este un bun: adică demonstrăm ceea ce era necunoscut sau dezaprobat făcând apel la ceea ce este cunoscut sau admis. Sau să luăm afirmația că truda nu este un rău, care iarăși nu pare imediat convingătoare, în timp ce opusul său, că truda este un rău, pare mult mai convingătoare. Dar pornind de la premisa cunoscută și admisă că orice rău este un lucru de evitat şi adăugându-i o altă premisă evidentă şi anume faptul că munca trudnică nu intră cu totul în categoria lucrurilor de evitat, putem concluziona că truda nu este un rău.

Aceasta este natura demonstrației. Dar pentru că unii oameni sunt mai iuți, iar alții mai lenți în gândire și pentru că unii sunt crescuți într-un mediu mai bun, iar alţii într-unul mai rău, cei din urmă fiind inferiori în caracter şi dispoziţii naturale vor avea nevoie de mai multe dovezi, de o atenție și de o îndrumare stăruitoare pentru a stăpâni învăţăturile în cauză şi a fi modelați de ele; tot așa cum cei ce sunt inapți fizic necesită atenție sporită și un tratament îndelungat pentru restabilirea sănătății lor.

Pe de altă parte elevii mai inteligenți şi mai bine instruiți vor aproba raţionamentele sănătoase mai uşor, mai repede şi cu puţine dovezi şi le vor pune de îndată în practică. Ne va fi mai uşor să înțelegem aceasta dacă ne vom gândi la doi băieţi sau doi tineri, dintre care unul a fost crescut în lux și are corpul efeminat, spiritul slăbit de viaţa ușoară şi pe lângă acestea este neghiob și leneș din fire; celălalt crescut într-un mod oarecum spartan, neobișnuit cu luxul, deprins cu cumpătarea şi gata să asculte de vorba chibzuită. Dacă apoi îi vom face pe acești doi tineri discipolii unui filosof iar acesta le va argumenta că moartea, truda, sărăcia şi celelalte asemenea lor nu sunt rele sau că viaţa, plăcerea, averea şi celelalte asemenea lor nu sunt bunuri, vă imaginaţi că ambii vor aproba argumentele în acelaşi mod şi că vor fi convinși în egală măsură? Dimpotrivă.

Unul fără tragere de inimă, încet şi forțat de justețea a o mie de argumente, va consimți poate în cele din urmă – desigur mă refer aici la cel neghiob. Celălalt repede și fără greutate va accepta raționamentul drept relevant și convingător şi nu va avea nevoie nici de multe argumente, nici de o demonstrație completă. Nu astfel era și acel băiat spartan care l-a întrebat pe filosoful Cleantes dacă nu cumva truda e un bun? (1) Astfel el a demonstrat limpede că era atât de bine înzestrat de către natură şi instruit în practica virtuții încât socotea truda mai apropiată de bine decât de rău; el a întrebat dacă nu cumva truda este un bun ca și cum era recunoscut că nu e un rău. La care Cleantes surprins şi plin de admirație față de băiat a răspuns „ești de sânge nobil, copile drag, căci nobile cuvinte ai rostit.” (2) Se mai îndoiește cineva că un astfel de băiat ar fi fost ușor de convins să nu se teamă nici de sărăcie, nici de moarte sau de oricare dintre lucrurile care par teribile și că nu ar fi căutat nici averea, nici traiul bun sau plăcerea ?

Dar ca să revin la punctul de plecare al discuţie. Repet că este o greșeală din partea profesorului, dacă acesta e cu adevărat filosof, să susțină o mulțime de argumente şi dovezi în fața elevilor săi. Mai degrabă ar trebui să găsească măsura justă pentru fiecare dintre ei, să caute să pătrundă în intelectul ascultătorului şi să-i prezinte argumente convingătoare ce nu pot fi respinse ușor. Dar cel mai important este să se prezinte pe sine însuși ca pe unul care oferă sfaturi dintre cele mai utile iar apoi acţionează totdeauna conform celor spuse; așa se tratează elevii. Iar în ceea ce privește elevul, acesta are datoria să participe cu sârguinţă la ceea ce se spune şi să fie atent ca nu cumva în mod involuntar să admită ceva fals. Iar dintre acelea pe care le acceptă ca adevărate, să nu își orienteze efortul spre învăţarea multor demonstrații, ci dimpotrivă, doar a acelora care sunt clare și lămurite. În cele din urmă, indiferent pe care dintre preceptele propuse le primește cu convingerea că sunt adevărate, pe acelea trebuie să le urmeze în viața de zi cu zi. Căci numai în acest fel filosofia va fi de folos cuiva, dacă la o învățătură sănătoasă se adaugă o conduită în armonie cu ea.

Note

1. Incidentul este relatat de Diogenes Laertius în Despre viețile filosofilor VII, 5 (172).
2. Odiseea IV, 611.

Traducere din limba engleză după Lutz, Cora E., Musonius Rufus, the Roman Socrates, publicată în 1947 în colecția Yale Classical Studies, volumul X, paginile 3-147. Lucrarea este în domeniul public. Traducere realizată de ForumStoic