Lucrarea lăuntrică a înțeleptului. Disprețul pentru bunurile exterioare.

Când te îndemn să fugi din lume pentru a căuta retragerea și de a te mulțumi cu sfaturile propriei conștiințe mă întrebi „ce se întâmplă cu înaltele noastre principii care ne cer ca până și moartea să ne găsească luptând ?” Cum, până acum ți se pare că am stat cu mâinile în sân ? Dimpotrivă, m-am separat și mi-am zăvorât ușa doar pentru a mă face de folos la cât mai mulți. Nici o zi nu trece fără să fac câte ceva. Studiile îmi iau o mare parte din noapte, iar apoi nu mă culc, ci mai degrabă cad pradă somnului și când pleoapele obosite de atâta veghe mi se închid, le redeschid la munca. Mi-am luat la revedere și de oameni și de la treburi, începând cu ale mele. De acum lucrez pentru posteritate; pentru ea scriu câteva lecții folositoare și avertismente salutare, asemenea unor leacuri de preț pe care le încredințez hârtiei după ce le-am încercat tăria pe propriile mele răni; iar dacă vindecarea nu a fost completă, măcar răul a încetat să se mai întindă.

Calea cea bună pe care am aflat-o târziu și când eram obosit de rătăciri o arăt și celorlalți. Le strig : fugiți de tot ce seduce gloata și de tot ce vă aduce șansa. Toate cadourile ei să vi se pară suspecte și să vă temeți să le atingeți. Oamenii de rând se lasă prinși de momeala care-i ademenește, însă cadourile soartei, așa cum le spuneți voi, nu sunt altceva decât capcane. Acela care va vrea să trăiască la adăpost de loviturile soartei să fugă cât mai departe de încleștarea perfidă a favorurilor sale. Sărmanii de noi, amăgiți, credem că am prins norocul de picior când de fapt cei prinși suntem chiar noi; în avansarea rapidă care ne duce în prăpastie; în slujba înaltă din care ne vom prăbuși; odată amețiți de prosperitate, oprirea nu mai este posibilă; bucurați-vă un timp sau măcar de actele voastre cinstite [1]. Căci norocul nu doar îl doboară pe om, ci-l frânge și-l zdrobește.

Trebuie așadar să urmăm o regulă de viață care să fie la fel de benefică atât pentru fizic, cât și pentru moral, și anume, aceea de a fi îngăduitori cu corpul doar atât cât e nevoie pentru a fi sănătos. Trebuie să tratăm corpul cu asprime, de teamă că nu se va supune ușor spiritului. Să mâncăm doar ca să ne potolim foamea, să bem doar ca să ne astâmpărăm setea, hainele să ne apere de frig, locuința să ne adăpostească de asprimea anotimpurilor; nu contează din ce e construită, fie ea din stuf sau din marmură străină de nuanțe diferite, sub un acoperiș de paie ne e la fel de bine ca sub unul de aur. Să aveți doar dispreț pentru toate acele ornamente și decorațiuni inutile. Să vă spuneți că la om numai sufletul e de admirat și că pe lângă un suflet mare, nimic nu este mare.

Și vorbindu-mi astfel mie însumi și posterității, nu ți se pare că sunt mai de folos decât dacă m-aș fi dus în forum să mă pun gaj pentru unul sau să-mi pun sigiliul pe tabletele testamentare ale altuia sau dacă m-aș fi dus în Senat să sprijin un candidat cu vocea și prezența mea ? Crede-mă, cei ce par că nu fac nimic, fac mult mai mult decât ceilalți : ei se ocupă deopotrivă cu lucrurile muritoare și cu cele nemuritoare.

Dar acum trebuie să închei și potrivit promisiunii făcute să mă achit de scrisoare. Nu va fi ceva de la mine, răsfoindu-l iarăși pe Epicur am citit astăzi maxima aceasta : „Dacă vrei să fii cu adevărat liber, fă-te sclavul filosofiei”. Filosofia nu-l amână pe cel ce se predă și i se supune, acesta este eliberat pe loc, căci libertatea este tocmai ascultarea de filozofie. Vei vrea poate să știi de ce folosesc atât de multe citate distinse din Epicur, în locul maximelor luate din propria noastră școală. Dar tu, de ce le atribui lui Epicur și nu domeniului public ? Câte nu au spus poeții pe care și filosofii le-au spus sau ar fi trebuit să le spună ! Fără să mai vorbim de poeții tragici sau de dramele romane, căci și acest ultim gen comportă o oarecare gravitate și se situează între comic și tragic. Câte versuri și dintre cele mai elocvente nu s-au pierdut în pantomimă ! Câte din cuvintele lui Publilius (2) erau demne nu de jongleri desculți, ci de actori tragici încălțați în coturni ! Iată unul din versurile sale care aparțin filosofiei și se referă chiar la subiectul pe care-l discutam mai devreme; el neagă că darurile întâmplării ar trebui considerate ca aparținându-ne :

Ce-ai câștigat, încă străin îți este  

Îmi amintesc că și tu ai exprimat această idee într-un mod mult mai reușit și mai clar :

Ceea ce șansa a făcut să-ți aparțină, nu este al tău

Și această vorbă și mai potrivită și pe care nu pot să o trec cu vederea :

Bunul care poate fi dat, poate fi și luat

Dar astea nu le pun la socoteală, sunt din ale tale.

Rămai cu bine

Note

1. Aut saltem rectis aut semel fruere : text ilizibil. Unii citesc ruere. În această traducere se propune după modelul traducerii franceze : aut saltem actis aut temet fruere.
2. Publilius Syrus. Voy. Consol. à Marcia, ix et la no

Traducerea a fost realizată de ForumStoic. Lucrarea este în domeniul public. Sursa articolului: https://fr.wikisource.org/wiki/Lettres_%C3%A0_Lucilius/Lettre_8 https://en.wikisource.org/wiki/Moral_letters_to_Lucilius/Letter_8