Musonius Rufus, Texte stoice originale

Gaius Musonius Rufus: Discursuri, Discursul VI

VI. Din discursurile lui Musonius: despre practicarea filosofiei

<Musonius> îi îndemna întotdeauna cu toată seriozitatea pe aceia care îl însoțeau să pună în practică învățăturile sale, folosindu-se de argumente precum următorul: virtutea, spunea el, nu este doar o cunoaștere teoretică ci, de asemenea, o aplicație practică, la fel ca medicina sau muzica. (1) Prin urmare, așa cum medicul și muzicantul nu trebuie să stăpânească doar partea teoretică a meseriilor respective, ci trebuie, de asemenea, să se instruiască să acționeze conform acelor principii, tot așa și omul care dorește să devină bun trebuie nu doar să se familiarizeze pe deplin cu preceptele care conduc la virtute, ci trebuie, de asemenea, să fie serios și plin de zel în aplicarea acestor principii.

Căci cum ar putea cineva să devină imediat cu adevărat cumpătat, dacă știe doar că nu trebuie să se lase biruit de plăceri, dar este total neexperimentat în a le rezista? Și cum ar putea cineva să devină just, când el a învățat că trebuie să iubească dreptatea, dar nu s-a împotrivit niciodată egoismului și lăcomiei? Cum am putea să dobândim curajul, dacă am învățat doar că lucrurile care par cumplite persoanelor obișnuite nu sunt de temut, dar nu avem nici un fel de experiență în înfruntarea lor cu curaj? Cum am putea să devenim prevăzători, dacă am înțeles care sunt lucrurile cu adevărat bune și care sunt cele rele, dar nu am arătat niciodată dispreț față de lucrurile care numai par bune?

Prin urmare, după învățarea lecțiilor necesare pentru absolut toate virtuțile, aplicarea practică trebuie să urmeze invariabil, dacă sperăm într-adevăr să tragem vreun folos din lecțiile învățate. Și, în plus, astfel de exerciții practice sunt cu atât mai importante pentru studentul la filosofie, decât exercițiile studentului la medicină sau la orice altă disciplină similară, cu cât filosofia susține că este disciplina cea mai nobilă și mai dificilă dintre toate. Motivul pentru această afirmație este că oamenii care pășesc în celelalte profesii nu au avut sufletele corupte în prealabil și nu au învățat opusul a ceea ce li se va preda, iar cei care fac primii pași în studiul filosofiei s-au născut și au crescut într-un mediu plin de corupție și răutate și în consecință se îndreaptă spre virtute într-o asemenea condiție că au nevoie de o pregătire mai lungă și mai amănunțită.

Și atunci, cum și în ce manieră ar trebui ei să primească o astfel de pregătire? Dat fiind că se întâmplă ca omul să nu fie doar suflet sau doar trup, ci un fel de sinteză a celor două, persoana care este în pregătire trebuie să aibă grijă de amândouă, iar de partea mai bună, sufletul, cu mai mult zel așa cum se cuvine; însă să se îngrijească și de cealaltă pentru ca să nu fie lipsuri în nici una din părțile din care omul este constituit. (2) Căci în mod evident corpul filosofului ar trebui să fie bine pregătit pentru activitatea fizică, deoarece adesea virtuțile se folosesc de acesta ca de un instrument necesar treburilor vieții.

Avem deci două tipuri de exerciții, dintre care unul este potrivit numai pentru suflet iar celălalt este comun atât sufletului cât și trupului. Ne folosim de exercițiile comune amândurora atunci când ne întărim contra frigului, arșiței, setei, foamei, proviziilor insuficiente, a paturilor tari, împotriva plăcerilor și pentru a fi răbdători în suferință. Pentru că prin acestea și altele asemenea lor, corpul se întărește și devine capabil să îndure greutățile, robust și gata pentru orice sarcină; sufletul se întărește, de asemenea, deoarece este pregătit să fie curajos prin răbdarea în suferință și stăpân pe sine prin abținerea de la plăceri.

Exercițiile care sunt specifice sufletului consistă în primul rând în a vedea că dovezile despre bunurile aparente ca nefiind bunuri adevărate sunt întotdeauna la îndemână, și la fel, în ceea ce privește dovezile referitoare la nenorocirile aparente ca nefiind nenorociri adevărate, în a învăța să recunoaștem lucrurile care sunt cu adevărat bune și în a ne obișnui să le distinge de cele care nu sunt cu adevărat bune. Pasul următor consistă în practica de a nu evita acele lucruri care numai par rele și de a nu căuta acele lucruri care numai par bune; <constă> în evitarea prin orice mijloace a acelora care sunt cu adevărat rele și căutarea prin orice mijloace a acelora care sunt cu adevărat bune.

Așadar, pentru a rezuma, am încercat să descriu care este natura fiecărui tip de exerciții. Nu voi încerca însă să discut și despre cum ar trebui să se desfășoare pregătirea în detaliu, analizând și distingând ce este potrivit deopotrivă pentru suflet și trup de ce este potrivit numai pentru suflet, prezentând doar ce este propriu fiecăruia, fără o ordine anume. Adevărul este că fiecare dintre noi care a luat parte la prelegeri filosofice a auzit și a înțeles că nici durerea, nici moartea, nici sărăcia, nimic din ceea ce este fără greșeală nu este un rău, și, pe de altă parte că bogăția, viața, plăcerea sau orice altceva ce nu face parte din virtute nu este un bine. Și totuși, cu toate că înțelegem asta, din cauza corupției care a fost sădite în noi chiar din copilărie și din cauza obiceiurilor rele produse de această corupție, atunci când vin greutățile, credem că a dat răul peste noi și atunci când ne întâmpină plăcerea, credem că ni se întâmplă ceva bun; ne temem de moarte ca de cea mai mare nenorocire și ne agățăm de viață ca de cea mai mare binecuvântare; când dăm bani degeaba ne necăjim de parcă ni s-a făcut rău și când luăm ne bucurăm de parcă am fi primit o răsplată.

La fel și în majoritatea celorlalte cazuri, nu întâmpinăm împrejurările <potrivnice> conform principiilor juste, ci mai degrabă urmăm nenorocitul de obicei. Repet, așadar, deoarece aceasta este situația, persoana care se instruiește trebuie să depună eforturi pentru a se obișnui să nu iubească plăcerea, să nu evite greutățile, să nu fie îndrăgostit de viață, să nu se teamă de moarte iar în ceea ce privește bunurile sau banii să nu pună a primi înaintea lui a da.

Note:

  1. Musonius se identifică aici cu filosofii care, urmând exemplul lui Platon, credeau că virtutea poate fi transmisă prin educație.
  2. Spre deosebire de elevul său Epictet, care manifestă dispreț față de corp, Musonius pune accentul pe interdependența dintre suflet și trup. Acest punct de vedere, pe deplin consistent cu adevăratul panteism stoic, nu este străin gândirii neoplatonice.

Traducere din limba engleză după Lutz, Cora E., Musonius Rufus, the Roman Socrates, publicată în 1947 în colecția Yale Classical Studies, volumul X, paginile 3-147. Lucrarea este în domeniul public. Traducere realizată de ForumStoic