ascetism, Marcus Aurelius, Piotr Stankiewicz, stoic, stoicism

Sunt stoicii asceți?

de Piotr Stankiewicz
O imagine obișnuită pentru un stoic? Jean-Léon Gérôme, Diogenes, 1860. Sursa fotografiei aici.
Acum câteva zile m-am împrietenit pe Facebook cu o tânără inteligentă. Prima dată ne-am întâlnit în urma recentei publicării a cărții mele despre stoicism, așa că, din punctul ei de vedere eram „un stoic practicant”, „un evanghelist stoic” sau cel puțin un reprezentant al modului de viață stoic. Îmi spunea că, în primul rând, i se pare surprinzător că sunt pe Facebook. Și nu înțelegea de ce pagina mea nu e un potpuriu de citate motivaționale, fonturi extravagante și imagini zen. De ce? Ce se întâmplă? Prietena mea căzuse pradă unei interpretări greșite a stoicismului, una destul de obișnuită pe care o voi numi interpretarea ascetică.

Nu este de mirare că există o astfel de interpretare greșită. Este prețul pe care îl plătești atunci când ai o existență de 2 000 de ani: stereotipuri persistente și înșelătoare despre stoicism s-au acumulat în timp iar acum trebuie cumva să ne descurcăm cu ele. De asemenea, nici vechii noștri „părinți fondatori”, nici persoanele care întrețin interesul față de stoicism în zilele noastre nu au făcut tot posibilul să sublinieze și să evite interpretarea ascetică greșită. Bineînțeles, nu ar trebui să condamnăm pe nimeni pentru că a cedat în fața ei, deoarece această lectură greșită a devenit destul de banală (eu însumi a trebuit să fac un deosebit efort intelectual înainte să depășesc falsa barieră care ne înfățișează stoicismul sub această lumină). Cu toate acestea, după părerea mea este de datoria noastră să îndreptăm această lectură greșită.


Esența interpretării ascetice greșite este simplă: stoicismul este adesea (mult prea adesea!) perceput drept filosofia vieții frugale, simple sau chiar austere. Stoic, conform acestui punct de vedere, este cineva care își reprimă dorințele lumești și își impune restricții semnificative atunci când vine vorba de mâncare, băutură, sex, rock and roll, cheltuirea banilor sau alte plăceri ale vieții. Într-un cuvânt, stoic este acela care se abține de la răsfăț. Stoicismul este adesea însoțit de o tentă de pustnic, adică de presupunerea că modul de viață stoic implică într-o anumită măsură izolarea și detașarea de societate (sau cel puțin de Facebook). Mai mult, este adesea asociat cu presupunerea că stoicismul oferă un leac, devenit clișeu, pentru „nebunia” vieții moderne: anume, că numai un cămin liniștit și o viață simplă și retrasă constituie remediul adecvat pentru lumea contemporană dinamică, vibrantă și în continuă schimbare.

Numai că nu este așa. Stoicismul nu este un ascetism iar stoicul nu este un călugăr. De fapt, palida școală epicureică este cea care se află mai aproape de acest ideal al abstinenței. Proiectul stoic este mult mai larg și se întinde cu mult dincolo de poteca îngustă a căii ascetice. Istoria transmiterii ideilor stoice, lacunele prezente în multe dintre sursele antice și complexitatea unora dintre doctrine explică popularitatea neînțelegerii ascetice. Dar, cu toate acestea, a venit timpul ca acestă interpretare să fie dezavuată.       
În general vorbind, stoicismul nu ne constrânge la o cale unică și ascetică. În stoicism se vorbește mai degrabă despre restabilirea echilibrului și stimularea acelor aspecte ale experienței umane care sunt insuficient reprezentate într-un anumit loc și timp (ca să-l parafrazez pe Henry Elzenberg). Metafizic vorbind, noi, stoicii, respingem transcendența. Noi admitem că singurul spațiu real al existenței este lumea terestră și materială a experienței comune. Astfel, destinul nostru uman, și datoria noastră, este să prosperăm în această lume, în circumstanțele și condițiile în care de fapt ne găsim. Evadarea nu este o opțiune. Trebuie să fim prezenți aici atât mental cât și spiritual și nu trebuie să ne retragem în reverii, rugăciuni, misticism sau gânduri despre o lume de apoi. Trebuie să înfruntăm bogăția, diversitatea și – da! – senzualitatea vieții și trebuie să trăim și să prosperăm în această lume, acceptând-o așa cum este. Spre deosebire de călugăr, stoicul nu evită mulțimea diferitelor aspecte ale vieții senzuale lumești.
Probabil că argumentul esențial este următorul: în etica stoică nu este vorba despre separarea elementelor bune din această lume de cele rele iar mai apoi de îmbrățișarea primelor și de renunțarea la cele din urmă. Nu. Dimpotrivă, pentru noi nu există bine sau rău în afara spațiului moral. Toate obiectele fizice, toate condițiile externe și toate evenimentele din afară sunt absolut neutre. Nu sunt nici bune, nici rele. Asta include toate lucrurile la care ascetul făgăduiește să renunțe: bogăția, plăcerile senzuale și toată bunăstarea lumească. Nimic din toate astea nu este în mod intrinsec rău. Sunt doar materiile prime pe care acțiunile umane le transformă în ceva bun sau rău. Astfel, atunci când vine vorba de lucrurile sau evenimentele cu care viața lumească ne pune față în față, putem spune că soluția stoică nu este să ne retragem din fața lor ci mai degrabă să le folosim cu înțelepciune.
În acest punct intervine panteismul nostru stoic: noi nu venerăm orice fel de transcendent, Dumnezeu supernatural sau zei. În schimb, ne concentrăm asupra lumii acesteia: naturală, care se înțelege de la sine și accesibilă tuturor în rutina de zi cu zi. Noi nu venerăm deloc „lumea naturală” în sens religios dar o respectăm în sensul că nu respingem a priori niciun aspect al lumii (așa cum o fac asceții). Intenția noastră este de a aplica această etică tuturor domeniilor și aspectelor vieții, nu doar unor subansambluri anume selectate. Etica noastră poate fi folositoare unui ermit în pustie sau împăratului Marc Aureliu. Nu există nicio nevoie să ne restrângem la prima opțiune. Toate circumstanțele posibile sunt stări eligibile pentru etica stoică.
Aceste puncte de vedere nu epuizează tot ceea ce am de spus împotriva interpretării ascetice. Cu toate acestea, sper că ele conturează poziția mea antiascetică. Iar ca un argument final sunt tentat să menționez, pentru a rămâne consemnat, că înșiși stoicii antici ne-au furnizat o gamă largă de ipoteze explicite din care rezultă că nu aveau în vedere în niciun fel un ascetism aspru. Sau după cum spune Seneca: „Prefer să-mi expun spiritul îmbrăcat cu togă și cu încălțăminte în picioare mai degrabă decât cu pieptul gol și picioarele zgâriate” (Despre viața fericită, XXV.2).
Nu barba îl face pe filosof, obișnuiau să spună în antichitate. Astăzi, putem adăuga la aceasta că: nu viața simplă îl face pe stoic. Să trăiești o viață liniștită și frugală, retras din împlinirile senzuale și neangajat în tulburările politice ale timpului nostru este o variabilă cu totul independentă de viața stoică. Sunt asemenea a două cercuri care pot dar nu trebuie să se intersecteze. Paradoxul crucial al stoicismului, și anume că nu există bine sau rău în afara acțiunilor morale, ar trebui să servească drept o aducere aminte că etica stoică se referă în totalitate la acțiune, acțiune, acțiune și nu la circumstanțele exterioare în care se exercită acțiunea. Circumstanțele sunt dincolo de controlul nostru și singurul lucru pe care putem – și ar trebui – să-l controlăm este felul cum abordăm aceste circumstanțe. Și nu există niciun motiv care ne obligă să ne facem în mod voluntar viața grea. Ne lăudăm că etica noastră funcționează întotdeauna bine și pentru oricine: pentru o vedetă rock în aceeași măsură ca și pentru un anahoret sfrijit.
Așadar, mi-am liniștit prietena și i-am spus că nu e nevoie să-mi închid contul de pe Facebook. Marc Aureliu spune că „este posibil să trăiești într-un palat, [deci] este posibil și să trăiești bine într-un palat” (Meditații, V.16). Astfel, este de asemenea posibil să trăiești bine cu și pe Facebook. Noi, noii stoici, nu suntem legați de niciun fetiș (precum un chip lipsit de expresivitate sau un dispreț ritual pentru rețelele sociale) și nu există nicio limită care să ne împiedice să prosperăm prin virtutea noastră. Putem trăi vieți diferite și vom putea să le trăim bine și fructuos. Retragerea, viața ascetică este o opțiune perfect viabilă și legitimă dar nu este indispensabilă sau pretinsă de la noi, nu mai mult decât ar fi viața unui soldat, a unui predicator ambulant, ziarist, întreprinzător, funcționar public sau profesor de filosofie. Aceasta este, și a fost întotdeauna, premisa și promisiunea stoică absolută: să fii capabil să trăiești bine și fericit indiferent de circumstanțele și cariera în care ne-a așezat soarta. Și acesta este crezul după care intenționăm să trăim, crezul pe care înțelegem să-l promovăm, crezul pe care îl vom duce în noul mileniu al gândirii stoice.
Despre autor:
Doctor în filosofie, Piotr Stankiewicz locuiește în Polonia, la Varșovia. El este autorul unui manual de stoicism, ajuns bestseller în Polonia (“Sztuka życia według stoików”); în prezent, se ocupă de traducerea în engleză a celor două cărți ale sale despre stoicism. Puteți să-i scrieți la adresa e-mail: mikolaj.piotr@gmail.com
Nota autorului
Acest articol este doar o scurtă prezentare o subiectului. Veți putea găsi o prezentare mai detaliată a neînțelegerii ascetice a stoicismului, împreună cu o prezentare a neînțelegerii conservatoare [la fel de importantă după părerea mea], încele două cărți ale mele despre stoicismcare vor apărea, sper, în curând.

Sursa articolului:

Traducerea realizată după textul original din limba engleză de ForumStoic. Toate drepturile aparțin autorului articolului.