Hegel, John Sellars, Marcus Aurelius, Samuel Beckett, stoicism

Stoicismul și condiția umană


de John Sellars
O remarcă obișnuită vizavi de interesul renăscut pentru stoicism din ultima vreme este că acesta reprezintă pur și simplu o reacție la actualele greutăți economice existente în anumite părți ale lumii dezvoltate. Datorită vremurilor grele oamenii își îndreaptă privirea spre stoicism, se spune, iar atunci când totul merge bine se interesează puțin sau nu au nevoie de stoicism. Remarca evocă expunerea lui Hegel de acum două secole despre stoicismul roman, în care acesta susținea că accentul pe transformarea de sine reflectă pur și simplu faptul că erau neputincioși să schimbe lumea.
Eu nu cred că acestă remarcă este corectă. Desigur ea ar putea să fie adevărată în unele cazuri, dar nu spun toată povestea. Mai degrabă decât să văd stoicismul ca pe un răspuns la circumstanțele externe actuale, ca pe un fel de terapie pe termen scurt contra actualelor împrejurări potrivnice, eu l-aș considera mai degrabă ca pe un răspuns la ceva mult mai primordial și mai fundamental despre condiția umană. Ideile principale prezentate de stoicii romani reflectă toate, în moduri diferite, faptul că suntem prin fire ființe finite, muritoare și cu puteri limitate.
Viețile noastre sunt prin natura lor scurte momente în timp. Fiind finiți nu putem, în mod necesar, controla pe deplin lumea externă. Nu avem niciun cuvânt de spus dacă să ne îmbolnăvim ori nu sau când anume vom muri. Putem desigur să facem tot ce ne stă în putere pentru a influența aceste lucruri – să ne îngrjim de sănătate, să căutăm un remediu pentru cancer și așa mai departe – dar nu vom putea niciodată să schimbăm adevărurile fundamentale și anume că suntem muritori și că vom muri, noi și toți cei pe care îi iubim. Oricât timp avem la dispoziție acesta este limitat și nu avem niciun cuvânt de spus despre cât de lung va fi sau când se va sfârși.
Nu doresc să fiu exagerat de pesimist,ci pur și simplu să afirm o serie de adevăruri. Stoicismul, ca multe alte filosofii orientate spre practică, reprezintă un răspunschibzuit la aceste adevăruri. Intuițiile sale ne pot îmbogăți modul de a vedea lucrurile atât în perioadele bune și cât și în cele rele din viața noastră. Seneca ne sfătuiește reflectăm la cât de multe sunt cele care până la urmă rămân în afara controlului nostruși atunci când lucrurile merg foarte binedar și atunci când acestea merg prost. Succesele pe care le avem sunt tot atât de mult în afara controlului nostru ca și eșecurile noastre, ambele fiind produsul întâmplării și al forțelor din exteriorîn aceeași măsură în care se datorează eforturile noastre. Până la urmă, atitudinea stoică ar trebui să fie una de modestie în fața unor forțe mult mai mari decât noi înșine. Suntemdoar niște aranjamente momentane ale materiei care în curând vor fi împrăștiate și uitate. După cum zicea Samuel Beckett:
Dau naștere cu un picior în groapă,
Lumina strălucește preț de-o clipă,
Apoi, din nou, e noapte.
Sau așa cum zicea Marcus Aurelius:
În a omului viață, timpul e o clipă, substanța trecătoare, percepția ștearsă, constituția întregului corp în descompunere, sufletul o morișcă de vânt, soarta greu de prezis și renumele îndoielnic; sau ca să spun așa, toate cele ale corpului sunt ca o apă curgătoare, cele ale sufletului vis și amăgire, viața e o luptă, o călătorie într-un ținut străin și după toate acestea uitarea deplină.
Acest tip de reflecții nu are nimic de-a face cu frustrarea de a nu a putea să schimbi lumea în bine. Bunăstarea economică și puterea politică nu le fac să dispară, așa cum ne ilustrează pe deplin cazul lui Marcus Aurelius. În schimb vorbesc despre ceva cu mult mai important, și anume, despre ce înseamnă să fii o ființă finită, cu durată și putere limitate, înconjurat de forțe care te pot copleși în orice moment. 
John Sellars este actualmente cercetător, membru al King’s College din Londra. Principalul său domeniu de cercetare este filosofia antică dar el este în mod egal interesat de influența sa târzie asupra filosofiei medievale, renascentiste și timpuriu moderne. El a scris două cărți despre filosofia stoică : Stoicismul și Arta de a trăi. Puteți citi mai multe despre lucrările lui John Sellars pe site-ul său internet.
Traducerea realizată după textul original din limba engleză de ForumStoic. Toate drepturile aparțin autorului articolului.