filozofie, Oliver Burkeman, Rob Thompson, stabilire obiective, stoic, stoicism, succes

Cum să-ți stabilești obiective stoice

de Rob Thompson

Ar trebui oare să punem mai puțin accentul pe obiective? Tocmai despre asta își propune să vă vorbească Rob. Sursa fotografiei: aici.
Timp de mai mulți ani am fost obsedat de obiective. Eram o persoană căreia îi plăcea să facă planuri și să-și stabilească obiective. În trecut, obișnuiam să stabilesc unul sau chiar trei obiective pe an, apoi obiective secundare pentru fiecare lună. După care încercam să-mi dau seama ce pași trebuie să fac în fiecare săptămână și să-mi petrec fiecare zi conform acelor pași. Din nefericire, nu merge niciodată așa frumos. Știți cu toții asta.
În ultimii ani am învățat o altă cale. Este o schimbare radicală în gândire și acțiune spre un mod de a fi mai liber și mai fluid. Am realizat două lucruri:
  1. Obiectivele (dorința de îmbunătățire) nu sunt în concordanță cu satisfacția (a fi fericit cu situația în care te afli).
  2. Obiectivele nu sunt necesare (multă vreme am crezut că sunt, dar nu sunt).
Pentru a ilustra aceste două puncte să luăm o zi tipică:
Mă trezesc dimineață și am obiectivul să fac exerciții pentru o periodă fixă de timp. În unele zile îmi ating obiectivul și îmi permit să mă simt bine în timp ce conduc mașina spre serviciu. Dacă m-aș fi trezit mai târziu decât era programat și nu mi-aș fi atins obiectivul planificat pentru exercițiile de dimineață, aș fi condus mașina simțindu-mă prost. Odată ajuns în mașină am obiectivul să ajung la muncă într-un anumit timp. La serviciu, îndeplinirea obiectivelor e comună fiecărei activități. După serviciu, mă duc la supermarket cu obiectivul de a cumpăra totul de pe lista mea de cumpărături. De-a lungul zilei încerc să merg destul de departe și de mult ca să-mi ating obiectivul de 10 000 de pași. Încerc să dorm opt ore în fiecare noapte. Cu alte cuvinte încerc să ating un obiectiv chiar și atunci când nu sunt conștient! În timpul meditației de seară, mă gândesc la ziua trecută și decid dacă a fost una reușită sau nu. Lucrurile care trebuie îmbunătățite se învârt de regulă în jurul întrebării, mi-am atins sau nu toate obiectivele?
Așadar e cinstit să admitem că aproape orice activitate pe care o depunem se ghidează după un obiectiv, un țel. Definiți succesul drept îndeplinirea unor obiective similare? Dar ce s-ar întâmpla dacă ați renunța la acestea? Ați mai putea avea succes? Și cum ar arăta o viață fără obiective?
Gândiți-vă că: adesea credem că obiectivele sunt necesare pentru a realiza ceva, dar în realitate nu sunt.
Obiectivele, așa cum le definesc eu, sunt ceva cu rezultat prestabilit … dar de ce trebuie să fie acel rezultat singurul rezultat bun? Există o mulțime de rezultate bune și concentrându-se asupra unuia singur este o limitare mult prea mare.
Obiectivele sunt complet inventate și fără prea multe informații despre ce se va întâmpla în viitor așa cum ne dăm seama pe măsură ce lucrăm să le punem în practică. Apar dintr-o fantezie despre felul cum am vrea noi să fie viitorul, dar la drept vorbind nu sunt realistice. Și cum nu putem prezice sau controla ce se va întâmpla în viitor, stabilirea obiectivelor devine o activitate inutilă.
Fără aceste obiective specifice trebuie să ne dăm seama ce înseamnă succesul pentru noi și astfel să ne întrebăm dacă aceasta este sau nu o definiție acceptabilă. Ce rost are să urmărim un obiectiv dacă atunci când îl atingi realizezi că nu este ceea ce îți doreai la început?
Cum arată succesul?
Am realizat că există o mulțime de modalități de a decide cum arată succesul fără a-ți fixa obiective. De exemplu, dacă vrei să termini un maraton sub 4 ore și treci linia de sosire în 3 ore și 59 de minute poți să spui că ai reușit. Sau ai putea să spui că ai reușit dacă ai terminat maratonul, indiferent de timpul scos. Sau succesul ar putea consta în încercarea de a termina un maraton, indiferent dacă ai trecut linia de sosire sau nu. În toate aceste scenarii ai făcut tot ce stă în putința ta și indiferent ce se întâmplă ai succes. Ce altceva ai mai putea face decât să-ți dai toată silința? Bucură-te de acest efort, meriți să o faci.
Dacă pentru tine succesul înseamnă să stabilești un obiectiv și apoi să îl îndeplinești în ciuda tuturor obstacolelor întâmpinate, atunci pregătește-te să ai de-a face cu sentimente negative în cazul în care rezultatele nu sunt la nivelul dorit. Pe de altă parte, dacă succesul înseamnă să faci tot ce îți stă în putință nu vei fi dezamăgit niciodată și vei putea fi mulțumit de ce-ai făcut.
Adoptând această abordare vei putea deci să faci față incertitudinilor din viață. Așa cum scrie Oliver Burkeman în cartea sa, Antidotul – fericirea pentru oamenii care nu suportă gândirea pozitivă:
Ceea ce ne motivează implicarea în stabilirea obiectivelor și planificarea viitorului, în cele mai multe din cazuri, nu este deloc recunoașterea meritelor pregătirii și prevederii, ci mai degrabă e ceva profund emoțional, și anume: sentimentul adânc de disconfort în fața incertitudinilor. Confruntați cu anxietatea în fața viitorului necunoscut, ne implicăm cu tot mai multă înverșunare în viziunea noastră favorită a acelui viitor – nu pentru că ne va ajuta să-l realizăm ci pentru că ne ajută să scăpăm de sentimentul de insecuritate din prezent.
Clauza rezervei stoice
Așadar obiectivele sunt încercări de a face față disconfortului datorat incertitudinilor. În schimb de ce să nu acceptăm această incertitudine? La stoici, recunoașterea incertitudinii era cunoscută sub denumirea de „clauza rezervei” (exceptio). Astfel, ei uneau intenția și acțiunea. Din Seneca:
Înțeleptul nu își schimbă hotărârea dacă totul rămâne pe de-a-ntregul cum era atunci când a luat-o… totuși, în anumite cazuri, acesta acționează „cu clauza rezervei”… și în hotărârile sale cele mai ferme admite posibilitatea unor evenimente neprevăzute.
Cea mai sigură strategie este să pui rar la încercare [soarta], și totuși să nu uiți și să nu te încrezi niciodată în ea. Astfel: „voi naviga dacă nimic nu se întâmplă”, „voi deveni pretor dacă nimic nu mă împiedică” iar „acțiunea mea va avea succes dacă nimic nu intervine”. Pentru asta spunem că nimic nu i se întâmplă înțeleptului împotriva așteptărilor sale.
Marc Aureliu ne sfătuiește astfel:
Nu te tulbura imaginându-ți viața în întregul ei; nu aduna în minte necazurile multe și felurite pe care le-ai avut în trecut sau pe acelea ce le prevezi în viitor.
De asemenea:
Încearcă să faci oamenii să coopereze prin argumente convingătoare; totuși, acționează împotriva voinței lor dacă principiile justiției o cer. Iar dacă cineva se folosește de forță pentru a te împiedica, atunci adoptă un mod de acțiune diferit; resemnează-te fără regrete și transformă obstacolul într-o ocazie de a-ți exersa o altă virtute. Amintește-ți că încercarea ta este supusă întotdeauna condițiilor exterioare; nu ținteai să realizezi imposibilul. Și atunci, ce ținteam? Pur și simplu încercarea însăși. Și în privința asta ai reușit; iar odată cu asta ți-ai atins și scopul existenței tale.
Stoicul înțelege că există evenimente în afara controlului său care îi influențează acțiunile și intențiile. Chiar și atunci când faci totul exact cum trebuie, nu faci treaba în mod ideal. Și iată de ce: pentru că ești limitat în acțiunile tale. Când nu îți vine să faci ceva, trebuie să te forțezi să o faci. Calea ți-a fost aleasă, așa că nu e locul pentru a căuta o altă cale. Trebuie să-ți urmezi calea, chiar și atunci când îți dorești cu pasiune altceva.
Unele sisteme de obiective sunt mai flexibile, dar nimic nu este la fel de flexibil ca a nu avea obiective. Definește succesul înainte de începe orice activitate și stabilește de asemenea ce va însemna succesul pentru tine. Există mai multe opțiuni. Succesul poate fi îndeplinirea obiectivelor stabilite sau efortul sau amândouă.
Prin urmare, cum funcționează totul? Păi, să fiu cinstit, nu există un singură cale. Dar treaba merge cam așa:
Există nuanțe de gri și diferite niveluri și etape ale succesului. Învață-te să accepți că efortul depus este mult mai important decât autocritica pentru neîndeplinirea succesului total. Odată ce vei face asta te vei putea trezi în fiecare zi și vei simți un sentiment de recunoștință. Vei fi recunoscător că ești în viață.
Apoi întreabă-te, „ce îmi vine să fac astăzi?” Odată ajuns la acest punct nu există constrângeri, dar întrebarea este importantă.
Începe și lucrează la ceva care te interesează și care-ți place. Este oare acest lucru pe care-l faci o destinație sau un obiectiv? În unele privințe, este, dar nu este fixat. Nu există niciun plan prestabilit și destinația nu contează la fel de mult ca și procesul sau călătoria.
Este o greșeală firescă să te concentrezi mai mult pe rezultate decât pe călătoria care duce la rezultate. Cu cât te implici mai mult în călătorie cu atât mai benefice vor fi rezultatele. Cu cât petreci mai mult timp concentrându-te pe rezultate cu atât mai negative vor fi rezultatele.
Pe măsură ce trece timpul s-ar putea să schimbi ceva din mers, în funcție de fluxul de idei. Lucrând împreună cu alții, ai putea beneficia de idei pe care nu le-ai prevăzut despre lucruri care se întâmplă pe parcurs. Nu ai fi putut să prevezi unele lucruri de la început. Așa că trebuie să te adaptezi – niciun plan nu poate prezice totul și niciun obiectiv nu este adecvat însărcinării.
Ai putea chiar să schimbi complet lucrurile, dacă intervine ceva nou sau dacă apare o nouă oportunitate. Renunți la ideea ta despre cum ar trebui să se întâmple lucrurile astăzi, pentru că nu ești foarte atașat de aceste idei. Ele nu înseamnă nimic pentru tine; singurul lucru important este fluxul.
Nicio destinație sau scop nu contează, atunci când toate sunt bune. Fiecare pas făcut de-a lungul drumului devine atunci destinația ta și este exact acolo unde ar trebui să fie. Obiectivele sunt marea iluzie în care crede societatea noastră. Învață să fii flexibil în loc să fii rigid. Învață să înțelegi schimbarea și insecuritatea, în loc să-ți fie teamă de ea. Și fă tot ceea ce îți stă în putință, admițând totodată că sunt lucruri care se află în afara controlului tău. Dacă poți face asta, atunci nu vei cunoaște eșecul.
Atunci când ne fixăm obiective ne închidem în fața oportunitățile noi care se deschid în toate direcțiile. Acestea sunt oportunitățile pe care nu am fi putut să le prevedem atunci când am pornit la drum; și pentru că suntem fixați pe obiectiv nu ne putem permite să mergem pe o altă cale.
Atunci când nu reușim să obținem rezultatul imaginat (lucru care se întâmplă adesea), ne simțim prost. Dar dacă am renunța la fantezie am putea să ne bucurăm pur și simplu de munca noastră.
Atunci când ne fixăm pe îndeplinirea unui rezultat viitor, nu vedem unde suntem acum și nici nu suntem mulțumiți cu situația în care ne aflăm. Și nici nu am putea fi, deoarece avem privirea ațintită asupra obiectivului viitor și asta ne motivează (iar nu dorința de a ne bucura de momentul prezent).
Atunci când avem o mentalitate orientată spre viitor, acesta nu încetează dacă/atunci când ne îndeplinim obiectivul. Căci îndeplinim obiectivul și imediat ne îndreptăm către obiectivul următor.
Amintește-ți întotdeauna: călătoria este totul. Destinația este secundară.
Adevăratul călător nu are un plan fix și nu este hotărât să ajungă – Lao Tzu
Rob Thompson trăiește la Newcastle-Upon-Tyne în Anglia. Cu câțiva ani în urmă, realizând că are mai puțin timp înaintea sa decât în urmă, s-a văzut obligat să mediteze asupra sensului vieții sale. Astfel a început să se întrebe care sunt lucrurile care contează cu adevărat. Ajungând treptat să se împace cu „sine însuși” a realizat că o serie întreagă de lucrări îi pot fi de folos. După multe lecturi și reflecții a descoperit filosofia stoică, care i s-a părut cea mai rezonabilă. Rob Thomson redactează blogul Prokopton.com, care se angajează să folosească această înțelepciune veche într-un mod practic. El scrie pe blogul Prokopton.comcu speranța de a o face în mod responsabil. Vrea să-și urmărească progresul, să construiască o viziune coerentă asupra lumii și astfel să restituie ceva unei comunității lărgite.
Traducerea realizată după textul original din limba engleză de Constantin. Toate drepturile aparțin autorului articolului.