ascetism, Piotr Stankiewicz, stoic, stoicism

Un răspuns la articolul „Sunt stoicii asceți?” de Piotr Stankiewicz

Link: articolul „Sunt stoicii asceți?” de Piotr Stankiewicz

de Kevin Patrick Jr.
Într-un articol precedent publicat pe blogul Stoicismul Astăzi, dr. Piotr Stankiewicz face pledoarie pentru un stoicism modern și hedonic, afirmând că stoicii nu erau asceți. În continuare voi combate această afirmație ca fiind nefondată în literatura stoică arătând că, de fapt, în sursele clasice se susține opusul acesteia și, mai precis, voi arăta că ideile conținute în articolul dlui. Stankiewicz sunt în dezacord cu stoicismul lui Musonius, Epictet și Marcus Aurelius. Socotesc că poziția sa implică, de asemenea, o neînțelegere a obiectivelor practicii ascetice, care reprezintă un scop în sine sau pentru sine, mai degrabă decât un mijloc pentru atingerea unui scop.
Argumentul dlui. Stankiewicz consistă în ceea ce el numește „interpretarea ascetică eronată”. Deși acesta observă în mod corect existența unor stereotipuri referitoare la stoicism, el le identifică în mod greșit și apoi le folosește drept argumente. Și pentru că nu aduce nicăieri dovezi reale în sprijinul acestei interpretări ascetice eronate, afirmația sa este, în cel mai bun caz, neîntemeiată. Cel mai des întîlnit stereotip referitor la stoici este acela că ei sunt lipsiți de emoții și sentimente și nu că ar fi asceți. Este incorect să numim ascetismul stoicilor clasici un stereotip, așa cum voi arăta mai departe, pentru că acesta era un adevăr afirmat.
Dl. Stankiewicz afirmă că stoicii moderni nu „au făcut tot posibilul” să combată aceste stereotipuri. Cei care contribuie cu articole la blogul Stoicismul Astăzi precum și alții au făcut eforturi să discute despre eupathe (stările afective în conformitate cu rațiunea) și s-au concentrat asupra pozițiilor doctrinale reale referitoare la percepții, judecăți și emoții. Deși este probabil adevărat că nu s-a făcut „tot ce se putea face”, totuși mai mulți scriitori stoici moderni au făcut un efort serios și de bună-credință pentru a combate stereotipul filosofului lipsit de sentimente. Dar, până la urmă, părerile celorlalți nu „țin de noi” și continuăm să ne trăim viețile urmând cu atenție propria filosofie indiferent de stereotipurile existente… sau cel puțin așa ar trebui să facem.
„Stoicismul este adesea (mult prea adesea!) perceput drept filosofia vieții frugale, simple sau chiar austere. Stoic, conform acestui punct de vedere, este cineva care își reprimă dorințele lumești și își impune restricții semnificative atunci când vine vorba de mâncare, băutură, sex, rock&roll, cheltuirea banilor sau alte plăceri ale vieții. Într-un cuvânt, stoic este acela care se abține de la răsfăț.”
Lăsând deoparte faptul că astfel de înflorituri retorice (precum utilizarea parantezelor!) nu reprezintă un argument, care este motivul pentru care există o astfel de concepție comună referitoare la stoicism? Aș sugera, în acest caz particular, că acest lucru se datorează tocmai faptului că asta ne-au spus stoicii din perioada clasică. Să ne uităm la câteva exemple în ordinea expunerii dlui. Stankiewicz. Vom începe cu Musonius Rufus. În plus, nu se vor invalida protoimpresiile, ci consimțimântul dat impresiilor adecvate și astfel judecăților conforme cu propria natură – o distincție importantă. Despre rigorile vieții filosofice…
Recomandările lui Musonius sunt rezultatul final al procesului prin care acesta a încercat să aplice filosofia în situații reale ale vieții. Nu sunt simple interogații academice, ci procesul de prefacerea filosofiei într-un mod de viață. Acest proces de formare întru virtute se desfășoară prin Musonius, Epictet, Marcus Aurelius și, dacă rămânem deschiși, de asemenea prin prokopton-ul stoic modern.
În Lecturile XVIII, A și B, Musonius expune reguli clare pentru filosofi. Acestea includ abținerea de la consumul de carne de origine animală, recomandarea de a consuma mâncare simplă, ieftină, ușor de obținut și pe măsura naturii umane. Chestiunea mâncării este de cea mai mare importanță, deoarece ne oferă posibilitatea de face o alegere de câteva ori pe zi. Spre deosebire de alte plăceri ale vieții, mai puțin frecvente, aceasta este mereu prezentă și deci ne solicită o atenție sporită.
Astfel cu cât suntem tentați mai des de plăcerea de a mânca, cu atât mai multe pericole apar și, de fapt, la fiecare masă nu există doar un singur pericol de a greși, ci mai multe.”
În acest caz este prezent nu numai pericolul lipsei de moderație, ci și pericolul de a nu acționa în conformitate cu natura. Chiar dacă detaliile referitoare la ce presupune asta sunt deschise dezbaterii, se poate spune în mod onest că maniera de mânca, conținutul și cadrul meselor reprezintă tot atâtea ocazii pentru deprinderea unor obiceiuri lipsite de virtute. Musonius acordă o atenție deosebită modului în care se formează deprinderile și astfel o activitate în care ne angajăm de două sau trei ori pe zi este tocmai potrivită pentru atenția sa.
Musonius ne sfătuiește, de asemenea, să ne folosim în mod virtuos de sexualitatea noastră, care își găsește cea mai bună utilitate din perspectiva considerării unității familiale drept fundamentală pentru societate. Musonius trăia într-o perioadă decadentă și turbulentă nu foarte diferită de a noastră.
Pentru el, susținerea familiei era importantă pentru comunitate, stat și lumea întreagă. Etica lui Musonius se concentrează adesea pe ideea de comunitate și se poate observa că, de multe ori, contextul pune recomandările sale într-o lumină ușor diferită față de cum apar la prima vedere. Musonius pledează pentru ceea ce nouă ni se va părea probabil a fi o poziție socială foarte conservatoare, aceea a unei practici sexuale virtuoase, în Lecturile XII, XIII A și B:
„Bărbații care nu sunt desfrânați sau imorali vor considera cu siguranță că practicarea relațiilor sexuale este justificată numai atunci când au loc în cadrul căsătoriei și sunt îngăduite cu scopul de a avea copii, deoarece așa este legitim; iar atunci când nu se caută nimic altceva decât plăcerea, acestea sunt injuste și nelegitime chiar și în cadrul căsătoriei.”
Musonius nu spune multe despre rock&roll, dar face referire la viața cumpătată în Lecturile XIX și XX. Următorul fragment surprinde foarte bine spiritul lecturilor:
„Este posibil să mâncăm cât se poate de bine pe o masă de lemn fără să jinduim după una de argint”.
Ar putea chiar să ne fie mult mai bine, după cum ne spune Epictet mai târziu cu privire la lampa sa.
Epictet reia subiectul în același stil în Cartea III, capitolul I, după cum vedem în Discursurile notate de Arrian.
El combate podoabele atunci când vine vorba de haine și chiar folosește propria sa imagine de bărbos, acoperit cu mantie, ca un contraexemplu la imaginea spilcuită și la modă a tânărului în discuție. Cu toată că Musonius oferă recomandări cât se poate de explicite, Epictet este cel care adoptă motivația din spatele recomandărilor lui Musonius, și anume practica.
Nu mi se pare normal să spui că stoicii nu erau asceți, când punctul central al eticii lor îl reprezenta tocmai practica. Ascetismul vine din grecescul ἄσκησις (áskēsis) și înseamnă practică. Filosoful stoic se numește προκοπτόν (prokoptôn) adică „cel care face progrese”. Ascetismul stoic nu e un scop în sine și prin sine, ci un mijloc prin care se insuflă virtutea. După cum notează și dl. Stankiewicz, aceste lucruri ne sunt externe și în mod necesar indiferente pentru ființa noastră morală. Cu toate acestea, ca unii care facem progrese, practicăm și progresăm în parte tocmai manipulând aceste indiferente.
Epictet ne sfătuiește: „exersați-vă, pentru numele zeilor, în lucrurile mici și de ele treceți la altele mai mari”. Iar în situațiile în care nu suntem la înălțimea așteptărilor, ca de exemplu în aprecierea anumitor judecăți sau impresii, el ne sfătuiește să ne abținem cu totul de la a trage concluzii. Putem să învățăm ceva din asta, și anume, să ne instruim prin manipularea lucrurilor exterioare și să amânăm sau să ne abținem să acționăm în situațiile ce depășesc pregătirea noastră.
Marcus Aurelius nota în Cartea I a Meditațiilorsale că este cât se poate de recunoscător pentru că a fost îndemnat să-și „dorescă un pat simplu și o pătură cu care să se învelească și toate cele ce țin de educația greacă”. Educația greacă se referă cel mai probabil la paideia sau la agoge, ambele cuprinzând în mod clar practici ascetice. În ciuda faptului că era împărat și trăia într-un palat, Marcus Aurelius își va păstra pentru tot restul vieții rigoarea ascetică din tinerețe, întreruptă inițial la intervenția unui membru al familiei.
Ar fi o sarcină cu mult mai anevoioasă să extragem din sursele stoice dovezi în favoarea hedonismului și senzualității decât în favoarea ascetismului. Mesajul stoicismului în favoarea dezvoltării personale, și acesta nu reprezintă o interpretare greșită, este că putem trăi în conformitate cu natura chiar fiind implicați în treburile de zi cu zi și asumându-ne rolurile noastre sociale. Putem fi drepți, moderați, curajoși și înțelepți, în momentul de față, aici și acum. Asta nu înseamnă că filosofii ar trebui să adune toate mărunțișurile, dulciurile și măncărurile ușoare, toate articolele de lux și ornamentele. Dimpotrivă! În timp ce trăim în lume ne putem îmbrăca pentru a ne proteja corpul și modestia, iar nu vanitatea. Putem să mâncăm mâncăruri sănătoase, naturale și sățioase, nu pentru plăcerea gustului, ci pentru hrănirea corpului și întărirea sufletului. Putem să practicăm justiția în viețile noastre, fără să ne plecăm în fața presiunilor sociale sau politice. Putem fi curajoși în fiecare zi în practica devenirii unor oameni mai buni, fără să înaintăm în baza unei înțelegeri greșite a indiferentelor.
Insuflăm virtutea stăpânirii de sine (σωφροσύνη/sophrosyne) prin reglarea efectivă a propriilor pasiuni, și anume, spunând nu unor lucruri și folosind altele cu moderație. Cum vom învăța să fim drepți dacă nu practicăm dreptatea? Cum vom învăța să fim curajoși dacă nu ne înfrângem propriile temeri referitoare la problemele morale? De fapt, trebuie să negăm impresia că lucrurile indiferente sunt bune prin respingerea negării. Căci una e să spunem, „nu prețuiesc toate aceste podoabe ale vieții senzuale”, dar dacă în același timp nu practicăm acest dispreț există o probabilitatea destul de mare de a ne amăgi singuri prin această afirmație. Înțeleptul stoic este capabil să-și îngăduie orice plăcere lumească, menținând în același timp o perspectivă filosofică și un suflet într-o stare conformă cu natura. Noi însă nu suntem înțelepți și metodele noastre în calitate de prokoptontes sunt în mod necesar concepute pentru propria noastră condiție.
În Enchiridion, Epictet nu ne oferă nimic altceva decât aprobarea și sprijinul său pentru practica ascetică:
„Gândește-te la cele două momente, mai întâi, acela în care te bucuri de plăcere, și, al doilea, acela în care, după ce plăcerea a trecut, te căiești și te critici aspru. Și peste aceste două momente suprapune fericirea și satisfacția pe le vei obține dacă te abții.”
Poziția dlui. Stankiewicz se încadrează în registrul interpretărilor eronate. Acesta cade într-o capcană comună și presupune că dacă lucrurile exterioare ne sunt indiferente ar trebui să mergem înainte și să ne delectăm cu toate acelea pentru care avem inclinații. Totuși, acest răsfăț ne antrenează de asemenea și ființa morală și trebuie să ne întrebăm unde anume ne duce acest antrenament. Contribuie acesta la dezvoltarea virtuții stoice sau la cu totul altceva? Este acesta conform cu rigorile școlii stoice sau este pur și simplu un paravan pentru viciile noastre? În concepția stoică a indiferentelor preferabile, acestea sunt preferabile în măsura în care contribuie la virtute, iar nu la plăcerile și dorințele noastre corupte.
Aceste exemple reprezintă doar vârful aisbergului surselor stoice clasice care se referă la susținerea unor practici stricte. Cu toate că e posibil să trăiești bine într-un palat, poate că nu e tocmai recomandabil. Nu se poate sugera că posibilitatea e o invitație deschisă la delectarea senzuală fără a pierde din vedere esențialul în mod total. E posibil să trăiești bine într-un palat doar pentru că a trăi bine nu are nimic de-a face cu palatul. Numai prin formarea facultății conducătoare în conformitate cu viața după natură putem avea un trai bun și înfloritor.
Articolul dlui. Stankiewicz a pus o întrebare esențială, „Sunt stoicii asceți?” Răspunsul, pentru majoritatea stoicilor moderni, este nu.
Dar ar trebui să fie.
Kevin Patrick Jr. este profesor preparator și mentor la Colegiul Filosofilor Stoici și administrator al mountainstoic.wordpress.com. Când nu filosofează, acesta lucrează ca statisticianpentru Marina Militară a SUA și ca scriitor.
Sursa articolului:
Traducerea realizată după textul original din limba engleză de ForumStoic. Toate drepturile aparțin autorului articolului.