Christopher Gill, Exeter, Protectia mediului

Stoicismul și mediul

by admin


de Christopher Gill
Profesor Emerit de Filosofie Antică la Universitatea Exeter

Sursa fotografiei aici.

Introducere
Ne pot ajuta, oare, ideile etice stoice pentru a răspunde într-un mod mai eficient la actuala criză a mediului, în special la încălzirea globală, care pare a fi în mare parte produsul acțiunilor omenești? Această sugestie poate părea implauzibilă la prima vedere. Vechii stoici nu aveau nicio experiență în crize de felul acesta; astfel, nu putem să facem referire la vreuna din discuțiile lor în felul în care am putea să o facem în legătură cu alte subiecte. Totuși, există câteva idei stoice din care ne putem inspira pentru a ne edifica și a aprofunda propriul nostru răspuns la această criză. Mă voi concentra asupra cadrului etic pe care ar trebui să-l utilizăm, mai degrabă decât asupra măsurilor practice pe care am putea să le luăm și asupra răspunsurilor individuale, mai degrabă decât asupra acțiunilor guvernelor. În același timp voi arăta că acest cadru etic este aplicabil și ne poate ajuta să determinăm măsurile specifice pe care ar trebui să le luăm și că răspunsul nostru individual reprezintă fundamentul acțiunii pe care guvernele ar trebui să o ia în numele nostru.
De o valoare cu totul deosebită în acest scop este idealul stoic al fraternității umane precum și convingerile stoice că ființele omenești sunt parte integrantă a naturii în întregul ei și că viața etică a omului ar trebui să consiste, în parte, în a duce o viață în armonie cu natura. Totuși, pentru a arăta felul în care aceste idei ne pot ajuta în atingerea scopului nostru, trebuie să le punem în contextul lor specific în cadrul eticii stoice. De asemenea, există multe alte caracteristici generale ale eticii stoice care prezintă un potențial valoros în legătură cu acest subiect.
Reflecții asupra ecologiei din punctul de vedere al virtuții și al fericirii
Cadrul etic stoic, ca în majoritatea celorlalte teorii filosofice antice precum și în unele dintre cele moderne, este formulat din punctul de vedere al virtuții și al fericirii (sau „înfloririi”, eudaimonia); de asemenea, în centrul său este plasată dezvoltarea, concepută ca un proces ce durează pe tot parcursul vieții. Dilemele morale contemporane generate de criza mediului sunt adesea formulate din perspectiva datoriei și a lui cine (sau  ce) profită în mod deosebit de pe urma mediului. Așadar, datoria noastră, mai presus de orice, este aceea de a face tot ce putem pentru actualul mod de viață (pentru confortul și comoditatea noastră, a familiilor și afacerilor noastre așa cum funcționează acestea în prezent) sau datoria noastră imperativă ar trebui să fie față de mediu, de planetă și de generațiile viitoare – și de fapt, față de un viitor nu foarte îndepărtat acum că semnele încălzirii globale sunt deja evidente? Ar trebui, oare, să profităm noi înșine, familiile și afacerile noastre continuând să acționăm așa cum o facem în mod obișnuit sau ar trebui să ne modificăm stilul de viață într-un mod care ar face să profite umanitatea în general, precum și celelalte animale (acum sau în viitor), dând o mână de ajutor la reducerea pagubelor provocate mediului pe care cu toții îl avem în comun.
Totuși, există și un mod alternativ (și probabil unul compatibil) de a aborda această dilemă, și anume, din punctul de vedere al virtuții și al fericirii. Fără îndoială, ar trebui să vedem exercitarea virtuților (analizate de stoici drept subdiviziuni ale înțelepciunii, curajului, stăpânirii de sine și spiritului de justiție) drept acțiuni cuprinzătoare menite să minimizeze pagubele aduse mediului. Aceasta implică o oarecare extindere a modului obișnuit în care ne gândim la virtuți, de vreme ce avem tendința să le vedem doar din punctul de vedere al relației noastre cu alte ființe omenești. Cu toate acestea, criza mediului are un efect nu doar asupra altor oameni ci și asupra noastră ca specie: încălzirea globală aduce cu sine amenințarea unei perturbări masive a modurilor de viață existente, a resurselor și, pe termen lung, a supraviețuirii vieții umane pe pământ. Așadar, aceasta este o extindere firească a felului cum ne reprezentăm o acțiune virtuoasă.
Care ar fi avantajul de a reflecta la această problemă din punctul de vedere al virtuții și al fericirii? Un argument puternic în acest sens este că această abordare ne poate ajuta să promovăm motivația de a acționa într-un mod responsabil din punct de vedere ecologic și de a face asta în mod consistent. Conform mai multor abordări antice și moderne, fericirea noastră sau înflorirea, în calitate de agenți morali, depindede dezvoltarea și exercitarea virtuților. Stoicismul susține această opinie în cea mai fermă manieră posibilă, afirmând că fericirea, sau viață omenească optimă, constă în dezvoltarea și exercitarea virtuților. Alte lucruri în afara virtuții, lucruri precum sănătatea, proprietățile și o viață de familie stabilă, deși sunt căutate de oameni, nu reprezintă o parte integrantă a fericirii noastre în aceeași măsură. Astfel, dacă admitem că acțiunea virtuoasă include acțiunea responsabilă din punct de vedere ecologic vom ajunge să considerăm că astfel de acțiuni contribuie la atingerea fericirii noastre și a unei vieți omenești superioare. Nu vom vedea situația noastră drept una în care suntem forțați să alegem între a acționa într-un mod care ne promovează fericirea și a acționa într-un mod care minimizează pagubele aduse mediului și care este benefic pentru viitoarele generații de oameni. Acesta este unul dintre avantajele adoptării unei abordări virtuos-etică a acestei probleme și în special a adoptării în acest context a opiniei stoice referitoare la relația dintre virtute și fericire.
Relevanța teoriei stoice a dezvoltării pentru subiectul de față
Gândirea stoică despre virtute și fericire este strâns legată de teoria evoluată a dezvoltării (înțeleasă ca „apropriere” sau „familiarizare”, oikeiōsis). Stoicii așază foarte sus ștacheta pentru virtute, așadar și pentru fericire, susținând în același timp că toți oamenii sunt în mod fundamental capabili să ducă la bun sfârșit procesul de dezvoltare care conduce la virtute și fericire. Prin urmare, în teoria stoică, dezvoltarea etică nu este văzută doar ca o fază a vieții omenești (o parte normală din procesul de creștere), ci ca un proces care potențial ar putea dura toată viața. Altfel spus, viața etică (sau doar viața trăită cum se cuvine) este un proiect în desfășurare, o aspirație către virtute și fericire.
Care este relevanța punctului de vedere stoic despre dezvoltarea etică pentru întrebarea, cum ar trebui să răspundem crizei mediului? Există câteva caracteristici relevante. Una dintre ele este aceea că dacă acceptăm ideile stoice despre psihologia umană (deși acestea au fost adesea contestate în antichitate și în timpurile moderne), dezvoltarea etică aduce cu sine o transformare progresivă a emoțiilor și dorințelor. În contrast cu gândirea aristotelică și platonică (și cu ramurile comparabile din gândirea modernă), psihologia umană este văzută ca funcționând într-un mod holistic și unificat, astfel încât schimbarea convingerilor afectează emoțiile și dorințele în mod direct fără niciun fel de proces distinct de educare a laturii iraționale a spiritului. Din acest punct de vedere, schimbarea convingerilor despre ceea ce constituie virtutea și fericirea aduce cu sine un răspuns motivațional unificat care ne modelează acțiunile în mod direct. Prin urmare, dobândirea convingerii că acțiunea virtuoasă (și o viață fericită) implică și o acțiune responsabilă din punct de vedere ecologic aduce cu sine o schimbare motivațională, care alimentează în mod direct acțiunile pe care le întreprindem.
O a doua caracteristică relevantă a gândirii stoice despre dezvoltare este aceasta: teoria stoică prezintă drumul spre virtute și fericire ca fiind deosebit de solicitant (o trecere pe care e puțin probabil să o realizăm vreodată) și în același timp subliniază că toți oamenii sunt în mod fundamental capabili să se dezvolte în acest fel. De asemenea, conform stoicismului, determinarea acțiunilor specifice prin care virtutea se exprimă în mod corect nu este simplă și nu este supusă unor reguli sau legi codificate și lipsite de excepții. Ci, mai degrabă, o trecere progresivă și presupune dobândirea unei mai bune înțelegeri a formelor virtuții ca parte integrantă a procesului de dezvoltare etică. Aceste caracteristici ale gândirii stoice sunt, de asemenea, relevante pentru răspunsul nostru la criza mediului. Deși s-a sugerat uneori că această criză poate fi cumva controlată într-un mod relativ ușor prin progresul tehnologic, mi se pare că această atitudine nu este în mare parte decât o confundare a dorințelor cu realitatea. Pare mult mai probabil ca un răspuns eficient la această criză să ne implice pe toți și să presupună schimbări substanțiale a stilului de viață, afectându-ne modul în care călătorim (și cât de mult), modul în care ne încălzim casele (și cât de mult), ce mâncăm (și cât de mult) și multe altele. Punctul de vedere stoic despre dezvoltarea etică presupune, pe de o parte, exigență în îndeplinirea aspirațiile noastre și, pe de altă parte, ne cere să practicăm acțiuni specifice virtuții, oferindu-ne astfel un cadru general apt de a da un răspuns eficient la criza mediului.
Fraternitatea umană
Teoria stoică a dezvoltării ne furnizează, de asemenea, cadrul pentru două dintre ideile cu cel mai mare potențial pentru această chestiune: ideea fraternității umane și credința că natura în întregul ei ne furnizează un standard moral. Una dintre cele două ramuri principale ale dezvoltării etice este cea socială; aceasta își are originea în ceea ce stoicii considerau drept un instinct animal primar (paralel cu instinctul de autoconservare), și anume, în dorința de a-i ajuta pe ceilalți semeni ai noștri. Cea mai clară ilustrare a acestui instinct este dragostea părintească față de copii, care apare atât la oameni cât și la animalele non-umane. În timpul dezvoltării umane, acest instinct se transformă într-un model motivațional mai bine structurat și mai rațional, cu două rezultate principale. Unul este angajamentul motivat pentru familie și o viață în comunitate, iar celălalt este recunoașterea conștientă a faptului că toate ființele omenești sunt surorile, frații sau concetățenii noștri, în măsura în care acceptă această trăsătură înnăscută pentru dezvoltarea etică. Aceste două rezultate nu se exclud în mod reciproc (deși e nevoie să deslușim clar relația corectă dintre ele). Mai degrabă, angajamentul nostru pentru familie și comunitate este conceput ca un aspect al fraternității pe care o împărtășim cu umanitatea în întregul ei.
Această idee este potențial merituoasă pentru noi, acum, că reflectăm la schimbările etice ridicate de încălzirea globală și problemele ecologice legate de aceasta. Pe de o parte, este cât se poate de logic să dezvoltăm strategii care să ne ajute în menținerea viabilității familiilor, comunităților și afacerilor noastre (deși modul în care acestea operează s-ar putea să necesite modificări destul de substanțiale, așa cum s-a văzut deja). Pe de altă parte, planificarea noastră trebuie să ia în considerație natura globală a problemei și faptul că deciziile luate în orice context particular au implicații serioase pentru ceilalți. De asemenea, și în mod crucial, trebuie să recunoaștem că toate ființele umane, ca atare, au un loc legitim în cadrul preocupărilor noastre etice și nu doar acelea care fac parte actualmente din familiile, comunitățile sau națiunilor noastre. Altminteri, apelurile la acțiuni responsabile din punct de vedere ecologic de dragul întregii umanități sau pentru generațiile viitoare vor avea puțin efect asupra noastră. Desigur, adoptarea acestui punct de vedere este foarte pretențios și încă necesită din partea noastră o soluționare atentă a acțiunilor specifice care rezultă de aici. Dar, așa cum am subliniat deja, aceste puncte sunt oricum bine formulate în cadrul etic stoic și întreprinderea unor acțiuni eficiente în această privință depinde de progresul etic pe care trebuie să-l facem în general, inclusiv de dobândirea unei mai bune înțelegeri despre ceea ce înseamnă virtutea și fericirea.
Adoptarea naturii în întregul său drept normă etică
A doua idee stoică, care are o valoare specială pentru subiectul nostru, este aceea că natura în întregul său constituie o normă etică pentru ființele omenești. „Naturalismul”, într-un anume sens, este o caracteristică prevalentă a gândirii etice antice. Aristotel, de exemplu, într-un pasaj faimos (Etica nicomahică 1.7), susține că, pentru a înțelege ce constituie fericirea (eudaimonia),este util să reflectăm la ceea ce reprezintă semnul distinctiv al oamenilor, astfel încât să putem defini mai exact fericirea omenească. Stoicii au mers în această direcție și mai departe decât Aristotel, susținând că, în reflecția noastră asupra virtuții și conștiinței, ar trebui să ne vedem pe noi înșine nu doar ca parte din specia umană, ci din univers în întregul său. Ei susțineau, de asemenea, că universul natural întruchipează trăsături pe care ar trebui să le luăm ca exemplu în viețile noastre și că ar trebui să lucrăm pentru a ne pune pe noi înșine în acord cu aceste trăsături.
Nu este ușor să determinăm cu exactitate ce înțeleg stoicii prin aceste afirmații și acest lucru a fost mult dezbătut de către specialiști. Vă ofer o posibilă interpretare, care este menită să arate cum pot contribui aceste idei la eforturile noastre de a răspunde la criza mediului. Consider că stoicii vedeau natura ca pe un întreg care prezintă două caracteristici principale și care apar, de asemenea, și în viață omenească optimă. Una este ordinea, raționalitatea și structura, iar cealaltă este grija providențială. Stoicii credeau că natura în întregul ei întruchipează ordinea, raționalitatea și structura. Ei considerau că aceasta se manifestă cel mai clar în tiparele regulate din natură (mișcarea planetelor, ciclul anotimpurilor și așa mai departe) și în rețeaua neîntreruptă de cauze și efecte care operează pretutindeni în univers. De asemenea, stoicii considerau ordinea, raționalitatea și structura, drept trăsături ale vieți omenești optime. Aceste caracteristici sunt exprimate, de exemplu, în virtuți (văzute de stoici drept un set de calități interconectat și coerent), în structura ordonată a vieții omenești și în fericire când acestea sunt bazate în mod consistent pe virtuți. Stoicii, credeau, de asemenea, că natura în întregul ei întruchipează grija providențială; aceasta se manifesta, de exemplu, prin faptul că anumite părți componente ale naturii (umane sau a animalelor non-umane) sunt inclinate în mod instinctiv să supraviețuiască și se îngrijească de urmașii lor. Motivele, utile în mod deosebit celorlalți, care sunt caracteristice ființelor omenești deplin dezvoltate (inclusiv grija etică pentru ființele omenești ca atare) sunt considerate drept o extensie a grijii providențiale care este incorporată în natură în întregul ei. Dezvoltarea etică dă astfel ființelor omenești posibilitatea de a întruchipa trăsături ce sunt caracteristice naturii în întregul ei, de asemenea, de a avea o mai bună înțelegere a acelor trăsături și de a le utiliza ca norme pentru a-și modela propriile vieți și acțiuni.
Aceste idei sunt destul de complexe și ele ne pot apărea astăzi străine și neconvingătoare. Oamenii de astăzi ar putea considera că punctul de vedere stoic nu este compatibil cu punctul de vedere stiințific asupra lumii – deși, aceasta este o chestiune mai largă care ar necesita o analiză separată. Totuși, merită să reflectăm asupra acestor idealuri stoice pentru a vedea care dintre ele și cât de mult ne pot ajuta să răspundem crizei mediului. În primul rând, este util să ne amintim că ființele omenești fac parte integrantă din natură, chiar dacă, în lumea modernă, acționăm adesea ca și cum am fi oarecum separați de natură sau ca și cum am fi doar stăpânii ei. De asemenea, este util să ne însușim ideea că natura în întregul ei ar trebui să figureze ca parte integrantă a orizontului nostru moral și că moralitatea nu este doar o chestiune ce privește relația noastră cu ceilalți oameni. Chiar dacă avem rezerve față de credibilitatea punctului de vedere stoic asupra lumii, valoarea potențială a acestor idei stoice este semnificativă. De exemplu, idea că grija providențială pentru ceilalți este inerentă naturii, se manifestă cu putere în instinctul animal (și uman) de îngrijire a puilor. Astfel, putem să acceptăm ideea că dezvoltarea etică, pe filiera sa socială, este rezultatul grijii providențiale pentru ceilalți (pentru aceia cu care trăim și, de asemenea, pentru omenire în general) și că aceasta este extensia unei trăsături a naturii mai generală. Și, de fapt, putem duce această idee puțin mai departe decât au făcut-o stoicii înșiși, într-o direcție conformă gândirii lor. Putem vedea această exercitare a grijii providențiale de către oameni ca pe ceva ce ar trebui extins în mod corespunzător la natură în întregul ei, luând în considerare abilitățile noastre naturale speciale pentru raționalitate, organizare socială și competență tehnologică. Cu privire la criza mediului avem un motiv special pentru a proceda în felul acesta, de vreme ce exercitarea grijii providențiale este o încercare de a repara pagubele pe care le-am produs mediului natural, îndeosebi încălzirea globală produsă de acțiunile omenești.
În mod similar, am putea să considera drept acceptabil punctul de vedere stoic, respectiv ideea că virtutea, și fericirea care depinde de virtute, constituie un fel de ordine și structură rațională interioare. Am putea, de asemenea, să acceptăm că această structură interioară este caracteristică naturii umane superioare și că, în acest sens, este firesc ca fiecare dintre noi să o dezvolte. Și am putem să admitem validitatea ideii că felul acesta de dezvoltare umană reflectă o anumită ordine și structură inerente naturii în întregul ei (chiar păstrându-ne rezervele față de credibilitatea punctului de vedere stoic din alte privințe). Iarăși, dacă extindem această idee mai mult decât au făcut-o stoicii înșiși, însă oricum în conformitate cu abordarea lor, am putea să considerăm că această structură interioară este incompletă și deficitară atâta timp cât nu include faptul că viața omenească se situează în mediul său natural luat în întregime. Cu alte cuvinte, este necesar să vorbim de virtuți ca despre acțiuni care afectează nu numai viețile noastre ci și natura în întregul ei. În acest sens, trebuie să depunem eforturi în vederea dezvoltării unui punct de vedere asupra virtuții și fericirii conform cu ideea că natura este un întreg și că viața omenească e o parte integrantă din natură în totalitatea sa.
Niciuna dintre aceste idei nu este ușoară sau simplă; însă nici situația în care ne aflăm actualmente nu este ușoară – ne luptăm pentru a conștientiza enormitatea amenințării încălzirii globale pentru omenire și natură. Propunerea mea este să recurgem la câteva dintre ideile stoice pentru a suplimenta și aprofunda răspunsul nostru etic la această criză, adoptând sau extinzând aceste idei în acest scop.
Lecturi de fond
Nu am cunoștință de nicio încercare precedentă de a aplica ideile stoice la criza mediului. În continuare voi lista câteva lucrări referitoare la ideile stoice pe care le-am folosit în acest scop. Referitor la ideile stoice despre natură ca un întreg (ca ordine și providență), despre dezvoltare, virtute și fericire, emoții și idealuri politice (inclusiv fraternitatea umanității) vezi A.A. Long și D.N. Sedley, Filosofii elenistici (Cambridge, 1987), secțiunile 54, 57, 59D, 61, 63, 65 și 67 (precum și Cicero, Despre datorie1.11-14 și 53 despre dezvoltare și fraternitatea umană). Referitor la dezvoltare și idealurile etice vezi C. Gill, Sinele structurat în gândirea elenistică și romană (Oxford 2006), pag. 129-166; de asemenea, referitor la aceste idei precum și la natură ca normă, așa cum o înțelegea Marc Aureliu, vezi C. Gill, Marc Aureliu: Meditații, Cărțile 1-6, tradusă cu introducere și comentarii (Oxford 2013). Pentru o introducere accesibilă în filosofia stoică, vezi J. Sellars, Stoicism (Chesam, 2006), în special capitolele 4 și 5 despre fizică și etică.
Chris Gill este profesor emerit de filosofie antică la Universitatea Exeter. El a scris pe larg despre filosofia antică. Cărțile sale, care se concentrează asupra stoicismului, includ Sinele structurat în gândirea elenistică șiromană și Psihologia naturalistă la Galenși în stoicism.
Traducerea realizată după textul original din limba engleză de ForumStoic. Toate drepturile aparțin autorului articolului.