filozofie, Hadot, stoicism

Exerciții spirituale

de Pierre Hadot

„Să-ți iei zborul în fiecare zi! Chiar și pentru o singură clipă, cu condiția ca acesta să fie intens. Un exercițiu spiritual în fiecare zi, singur sau în compania unui om care, și el, vrea să devină mai bun. Exercițiile spirituale. Ieșirea din timp. Să te forțezi să te dezbraci de propriile pasiuni, de vanități, de zgomotul iritant din jurul numelui tău (care, din când în când, te irită asemenea unui rău cronic). Să fugi de vorbele răuvoitoare. Să te dezbraci de milă și de ură. Să iubești toți oamenii liberi. Să devii etern depășindu-te pe tine însuți.
Acest efort de transformare a propriului eu este necesar, această ambiție, justă. Nenumărați sunt cei care se lasă absorbiți cu totul în politica militantă, în pregătirea revoluției sociale. Rari, foarte rari, sunt cei ce, pentru a pregăti revoluția, vor să devină demni de ea.”
Lăsând deoparte ultimele rânduri, acest text nu pare, oare, a fi copia unuia de Marc Aureliu? Textul este scris de G. Friedmann și este foarte posibil ca scriindu-l autorul să nu fi fost conștient de această asemănare. Oricum, în restul cărții, căutând „să revină la surse”, el ajunge la concluzia că nu există nicio tradiție (ebraică, creștină sau orientală) care să fie compatibilă cu exigențele situației spirituale contemporane. Însă, în mod curios, nu-și pune întrebări despre valoarea tradiției filosofice a Antichității greco-romane, deși cele câteva rânduri pe care tocmai le-am citat arată cât de mult tradiția antică continuă să trăiască în mod inconștient în el, ca de altfel în fiecare dintre noi.
„Exerciții spirituale” – expresia derutează puțin cititorul contemporan. Mai înainte de toate, nu prea mai este de bonton, astăzi, să utilizezi cuvântul spiritual. Însă, trebuie să ne resemnăm cu utilizarea acestui termen, deoarece celelalte adjective sau calificative posibile: psihic, moral, etic, intelectual, de gândire, de suflet nu acoperă toate aspectele realității pe care vrem să le descriem. Evident, s-ar putea vorbi de exerciții de gândire, întrucât, în aceste exerciții, gândirea se ia drept subiect, într-un anume sens, și caută să se modifice pe ea însăși. Însă cuvântul gândirenu indică într-o manieră suficient de clară faptul că imaginația și sensibilitatea intervin într-o manieră foarte importantă în aceste exerciții. Pentru aceleași motive, nu se poate să ne mulțumim cu exerciții intelectuale, cu toate că aspectele intelectuale (definiție, diviziune, raționament, lectură, studiu, amplificare retorică) joacă un rol important. Exerciții etice ar fi o expresie destul de seducătoare, întrucât, după cum vom vedea, exercițiile în chestiune contribuie în mod intens la terapia pasiunilor și se raportează la conduita în viață. Totuși și acesta ar fi un punct de vedere prea limitat. De fapt, aceste exerciții – cum întrezărim și în textul lui G. Friedmann – corespund unei transformări a viziunii asupra lumii și unei metamorfoze a personalității. Cuvântul spiritual ne permite să înțelegem foarte bine că aceste exerciții sunt opera nu numai a gândirii, ci a întregului psihic al unui individ și mai ales ne dezvăluie adevăratele dimensiuni ale acestor exerciții: grație lor, individul se ridică la nivelul vieții Spiritului obiectiv, adică se repoziționează din perspectiva Întregului („devine etern depășindu-se pe sine însuși”).
Să acceptăm deci, dacă trebuie, această expresie de exerciții spirituale, va zice cititorul nostru. Să fie însă vorba de Exercitia spiritualia ale lui Ignațiu de Loyola? Care este raportul dintre meditațiile ignațiene și programul lui G. Friedmann: „ieșirea din timp… să devii etern depășindu-te pe tine însuți”? Răspunsul nostru va fi, cât se poate de simplu, că Exercitia spiritualianu sunt decât o versiune creștină a unei tradiții greco-romane, a cărei amploare o vom vedea. Mai înainte de toate, noțiunea și termenul de exercitium spirituale sunt atestate, cu mult înaintea lui Ignațiu de Loyola, în vechiul creștinism latin și ele corespund practicii askesis din creștinismul grec. Însă, la rândul ei, această askesis, ce trebuie bine înțeleasă, nu ca ascetism, ci ca practicarea de exerciții spirituale, exista deja în tradiția filosofică din Antichitate.
Sursa articolului: Exerciții spirituale și filosofia antică de Pierre Hadot © Institutul de Studii Augustiniene, 1993  

Cartea a fost publicată în limba română la Editura Egumenița: https://egumenita.ro/c.php?id=1317
Traducerea fragmentului de mai sus a fost realizată după textul original din limba franceză de ForumStoic. Toate drepturile aparțin autorului.