de Greg Sadler Mânia a fost unul dintre principalele subiecte ale studiilor, lucrărilor și practicilor mele filosofice de aproape un deceniu. Motivele care m-au făcut să mă îndrept în această direcție sunt diferite, însă,
Extras din Filosofia pentru orice fel de viață: o carte deschisă pentru autodidacți de Zachary G. Augustine Nota editorului: această carte poate fi descarcată gratuit în limba engleză de pe site-ul philosophyforanylife.com. Anxietatea Astăzi am
[Text original] Cele ce-mi scrii și toate câte aud mă fac să sper pentru tine. Căci nu alergi încoace și încolo și nu te tulburi în agitația deplasărilor. Mobilitatea de felul acesta ține de spiritele bolnave. După mine, primul semn după care poți să deosebești un suflet bine rânduit de unul bolnav este capacitatea de a se fixa și de a petrece timp cu el însuși.
de Leonidas Konstantakos „Le-am spus fiilor mei să nu ia parte la masacre sub nicio formă și să nu simtă nicio satisfacție sau bucurie la vestea masacrării dușmanilor.” – Kurt Vonnegut, Abatorul cinci Redactarea acestui
de Pierre Hadot „Să-ți iei zborul în fiecare zi! Chiar și pentru o singură clipă, cu condiția ca acesta să fie intens. Un exercițiu spiritual în fiecare zi, singur sau în compania unui om care,
